Planeta ‘nu-şi poate permite un singur foc de armă’, a zis Volodimir Zelenski

Planeta ‘nu-şi poate permite un singur foc de armă’, a declarat marţi într-un mesaj video către conferinţa COP27 preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, acuzând Rusia că a deturnat ‘acţiunile colective’ necesare împotriva schimbării climatice, relatează AFP.
‘Există cei pentru care schimbarea climatică este numai retorică, marketing (…) Ei sunt cei care împiedică realizarea obiectivelor climatice’, a declarat preşedintele ucrainean la finalul celor două zile ale summitului de la Sharm el-Sheikh, în Egipt.
‘Sunt cei care, în birourile lor, îşi bat joc de cei care se luptă pentru a salva viaţa pe planetă, susţinând în acelaşi timp în public acţiunea pentru natură’, a adăugat el.
‘Sunt cei care lansează războaie de agresiune, când planeta nu-şi poate permite un singur foc de armă pentru că are nevoie de o acţiune colectivă’, a insistat şeful statului ucrainean într-un mesaj rostit în engleză.
‘Nu putem avem o politică privind clima eficientă fără pace pe Terra, pentru că naţiunile se gândesc numai să se protejeze ele însele, aici şi acum, de ameninţările generate de agresiunea rusă’, a adăugat el, evocând în special crizele alimentare şi energetice legate de acest război, dublate de o relansare a anumitor centrale pe cărbune.
‘Trebuie să-i oprim pe cei care, prin războiul lor ilegal, distrug capacitatea lumii de a lucra unită pentru un obiectiv comun’, a mai declarat el. Evocând în special distrugerea pădurilor ucrainene după invazia rusă de la sfârşitul lui februarie, el a făcut apel la lume să susţină crearea unei ‘platforme mondiale pentru a evalua impactul acţiunilor militare asupra climei şi mediului’.
Un subiect care va fi evocat miercuri, în cadrul unei eveniment organizat de Ucraina la COP27.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI:
Progresul lent al extinderii Uniunii Europene în Balcanii de Vest este în mod clar „un eşec” al blocului comunitar, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, avertizând că UE ar trebui să accelereze procesul după ce a fost „slăbită de recente crize de securitate”, informează agenţia oficială ungară de presă MTI.
După o întâlnire cu ministrul de finanţe al Muntenegrului, Aleksandar Damjanovic, la Budapesta, Szijjarto a declarat într-o conferinţă de presă comună că Balcanii de Vest au fost cheia pentru consolidarea UE şi că extinderea ar trebui să fie un punct focal al politicii UE.
„Procesul de extindere extrem de lent slăbeşte şi mai mult UE, ceea ce este foarte problematic pe fondul diferitelor crize de securitate”, a spus el.
UE a deschis toate capitolele pentru integrarea Muntenegrului, dar nu a închis niciunul în ultimii cinci ani şi jumătate, a notat Szijjarto. Ungaria a cerut preşedinţiei cehe a Consiliului UE să convoace o conferinţă interguvernamentală pentru „închiderea mai multor capitole”, a adăugat Szijjarto.
Ungaria are un interes economic şi de securitate în integrarea în UE a Balcanilor de Vest, a notat el.
Referindu-se la migraţie, el a declarat că „liniile de apărare” ar trebui să fie împinse mai la sud,