Traficul feroviar în Austria va fi oprit complet luni

Traficul feroviar în Austria va fi oprit complet luni

Traficul feroviar prin Austria va fi oprit complet luni / Foto Pexels

Lucrătorii feroviari din Austria vor organiza luni o grevă care va opri complet circulaţia trenurilor prin această ţară, după ce negocierile de ultim moment cu privire la majorarea salariilor au eşuat, transmite Reuters.

Amplasată între opt ţări, inclusiv Italia, Germania, Elveţia, Ungaria şi Cehia, Austria este un important nod european pentru transportul feroviar.

Principalul sindicat al lucrătorilor feroviari din Austria a cerut o majorare salarială de 400 de euro pentru cei 50.000 de angajaţi din acest sector.

După ce a cincea rundă de negocieri a eşuat duminică, sindicatul lucrătorilor feroviari a anunţat declanşarea unei greve de avertisment care va dura pe tot parcursul zilei de luni şi va afecta de asemenea traficul feroviar transfrontalier, inclusiv trenurile de noapte. 

Vezi și – Cât va dura călătoria cu trenul România – Ucraina și cât de des va circula / video

Pe ruta Rhov-Dilove-Valea Vișeului va circula un tren operat de Ukralizniția, Căile Ferate Ucrainene.

În Maramureș vom avea un tren pe ruta România-Ucraina care va circula de la începutul lunii decembrie a anului în curs. Ukralizniția a făcut, în data de 8 noiembrie, prima intrare de test în zona restaurată Rhov-Dilove-Valea Vișeului (România).

Autoritățile ucrainene au anunțat că traseul va fi operat cu un tren regional construit în Ucraina, iar timpul efectiv de parcurs de la Rhov către Valea Vișeului va fi de aproximativ 40 de minute. Controlul de frontieră și vamal vor fi făcute la bordul trenului, la sosire”, se arată în postarea companiei ucrainene făcută pe Facebook.

Ukralizniția vrea să opereze două curse pe zi, cu posibilitatea transferului de pasageri în trenurile CFR de la Valea Vișeului către Sighetu Marmației, Cluj-Napoca și București. Vă reamintim că CFR Infrastructură a anunțat că pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe relația Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), linie cu ecartament larg, SRCF Cluj a desfășurat lucrări de reparații, în regie proprie. Au fost înlocuite aproximativ 1400 de traverse speciale din lemn, 36 de tone de material mărunt de cale și completarea liniei cu 400 de tone de piatră spartă.

Autoritățile au anunțat că SRCF Cluj continuă programul de reparații la infrastructura feroviară, lucrări care au drept scop fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ). În prezent sunt în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg, de la punctul de frontieră Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Valea Vișeului, lucrări estimate a se finaliza până la finalul anului, conform ZiarMM. Vezi știrea aici!

Vezi și – Elveția, record pe șine cu un tren de 2 kilometri lungime. Între timp, în România, trenurile au întârziat peste 6 ani în 2021

În Alplii Elvețieni, St. Moritz și-a făcut un nume pentru depășirea limitelor sporturilor de iarnă.

 » Mai mult…