UE, apel către Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bosnia şi Herţegovina să ‘continue reformele’ cerute de Bruxelles

UE, apel către Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania şi Bosnia şi Herţegovina să ‘continue reformele’ cerute de Bruxelles / Sursa foto Agerpres
Uniunea Europeană şi-a luat angajamentul marţi să ‘accelereze’ procesul de extindere a Balcanilor de Vest, la finalul unui summit care i-a reunit pe liderii ţărilor membre ale UE şi pe cei ai ţărilor din zonă, desfăşurat la Tirana, primul de acest tip în regiune, relatează EFE.
‘UE îşi reconfirmă angajamentul deplin şi neechivoc faţă de perspectiva de aderare la Uniunea Europeană a Balcanilor de Vest şi îndeamnă la accelerarea procesului de aderare, bazat pe realizarea de către parteneri a unor reforme credibile, pe o condiţionalitate echitabilă şi riguroasă şi pe principiul meritelor proprii, ceea ce este în conformitate cu interesul nostru comun’, se afirmă în declaraţia finală a summitului, convenită de către participanţi.
Textul subliniază că ‘parteneriatul între UE şi regiunea Balcanilor de Vest’ este ‘strategic’, îndeosebi după războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, ‘care pune în pericol pacea şi securitatea europene’.
‘Unitatea cu UE este un semn clar al orientării strategice a partenerilor, acum mai mult ca oricând, în contextul în care Rusia escaladează războiul său de agresiune împotriva Ucrainei’, se menţionează în declaraţie. Dar, în acelaşi timp, ‘o viziune comună asupra viitorului implică responsabilităţi pe baze reciproce şi împărtăşirea aceloraşi valori’.
Astfel, UE salută hotărârea partenerilor din Balcanii de Vest de a susţine valorile şi principiile fundamentale europene, în concordanţă cu dreptul internaţional.
De asemenea, UE salută angajamentul reafirmat al partenerilor din Balcanii de Vest faţă de supremaţia democraţiei, a drepturilor şi valorilor fundamentale şi a legii, inclusiv separarea puterilor, potrivit textului.
Acesta este motivul pentru care UE îşi îndeamnă partenerii ‘să realizeze progrese rapide şi susţinute în direcţia alinierii depline la politica externă şi de securitate comună (PESC) a UE şi să acţioneze în consecinţă’, ‘inclusiv’ în privinţa adoptării de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza războiului în Ucraina.
În acest context, liderii ţărilor participante au cerut Serbiei şi Kosovo să se abţină de la ‘acţiuni unilaterale’ care ar putea duce la o escaladare a tensiunii, subliniind că ambele părţi au ‘responsabilitatea comună de a garanta pacea şi stabilitatea’.
Potrivit declaraţiei finale a summitului, ‘UE sprijină în continuare pe deplin angajamentul partenerilor din Balcanii de Vest faţă de cooperarea regională incluzivă şi de consolidare a relaţiilor de bună vecinătate, inclusiv cu statele membre ale UE’.
UE îndeamnă, de asemenea, Serbia, Kosovo, Muntenegrul, Macedonia de Nord, Albania şi Bosnia şi Herţegovina să ‘continue reformele’ cerute de Bruxelles, ‘în special’ în ceea ce priveşte statul de drept, independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.
Liderii UE şi ai ţărilor din Balcanii de Vest au subliniat că ‘Rusia este singura responsabilă pentru actualele crize din domeniul energetic şi cel economic’ şi, în acest sens, UE va ajuta cele şase ţări care aspiră să adere la clubul comunitar să atenueze efectele negative asupra economiilor şi societăţilor lor prin acordarea unui pachet de sprijin în valoare de 1 miliard de euro,