De ce scandalul Qatar din Parlamentul European era inevitabil
Parlamentul European este zguduit în aceste zile de un scandal de corupţie la nivel înalt.
Acuzaţii de corupţie şi spălare de bani au trimis o vicepreşedintă a Parlamentului European (PE) după gratii, iar birourile sigilate de poliţie şi valizele burduşite cu bani au făcut de râs unica instituţie UE aleasă în mod direct. Poate că detaliile în sine nu erau predictibile, dar acest moment al socotelilor era: activiştii pro-transparenţă avertizează de ani şi ani cu privire la regulile laxe din PE şi la aplicarea lor chiar şi mai laxă.
Dacă „Parlamentul European e sub atac”, după cum s-a exprimat luni preşedinta Roberta Metsola, acest fapt se datorează cel puţin în parte rezistenţei îndârjite cu care a fost întâmpinată orice tentativă de închidere a porţilor. Din nou şi din nou membrii PE s-au opus propunerilor de a se face mai multă lumină asupra muncii lor şi au ridicat din umeri la acuzaţiile că regulile în vigoare nu se aplică – iar asta în timp ce profitau de avantaje şi privilegii care l-ar face să roşească chiar şi pe un membru al familiei Borghese [aristocraţi italieni extrem de influenţi în epoca modernă – n.trad.].
Europarlamentarii primesc un salariu brut de vreo 9.400 de euro, însă li se permite să aibă şi o a doua slujbă (şi o a treia, o a patra şi tot aşa). Şi cam un sfert dintre ei aşa şi procedează, conform unei analize Transparency International EU din 2021. Un deputat – Sandro Gozi din Italia – are vreo 20 de slujbe în paralel, acumulând anual cel puţin 360.000 de euro (dar mai probabil dublu), conform declaraţiilor fiscale depuse de el din proprie iniţiativă, scrie Rador.
Este deschisă calea pentru conflicte de interese
Această realitate, observă Transparency International, deschide calea pentru tot soiul de conflicte de interese.
Pe lângă salarii, europarlamentarii mai primesc şi o alocaţie lunară de transport de 4.700 de euro, precum şi o „alocaţie de cheltuieli generale” de 4.800 de euro. Aceasta ar trebui să fie cheltuită pe închirierea de birouri, conexiuni la internet, organizarea de întruniri – dar nimeni nu ştie dacă aşa se şi întâmplă. Conducerea PE a votat în octombrie ca deputaţii să nu mai fie obligaţi să prezinte chitanţe pentru cheltuieli. „Nu e vorba de relaxarea regulilor, e vorba de îmbunătăţirea transparenţei şi răspunderii”, declara la acea vreme un purtător de cuvânt al PE pentru Politico.
Membrii PE s-au opus şi apelurilor de a-şi declara toate întâlnirile cu lobby-işti din exterior. Numai şefii şi raportorii comitetelor sunt obligaţi s-o facă – iar acea obligaţie nu prea e respectată. Mai mult, aşa-zisele grupuri de prietenie – gestionate adesea de ambasadele unor ţări non-UE şi de grupuri de interese – creează o audienţă dispusă să primească avantaje şi propagandă la sindrofii.
Sistemul nu funcţionează
„Sistemul pur şi simplu nu funcţionează”, a declarat Vitor Teixeira, înalt responsabil de politici la Transparency International EU. E mai cu seamă valabil când vine vorba de a-i prinde şi a-i pedepsi pe cei care încalcă regulile.
