Ucraina evacuează orașul Herson din cauza bombardamentelor rusești – 60m.ro

Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece, în timp ce Rusia îşi continuă intens atacurile asupra oraşului din sudul ţării din care forţele Moscovei s-au retras luna trecută, relatează CNN.
Unii rezidenţi, însă, care au rămas în oraş şi în timpul ocupaţiei ruseşti, sunt reticenţi să plece, potrivit unui oficial local care ajută la evacuarea cetăţenilor.
„Le spun acestor oameni că Herson este unul dintre cele mai periculoase oraşe în acest moment. Aşa că le cer să-şi imagineze că pleacă în vacanţă pentru câteva săptămâni. S-ar putea să le fie mai uşor aşa ca să se decidă să plece. Dar, cu toate acestea, o mulţime de oameni rămân în oraş”, a declarat pentru CNN Dmitro Poddubni, membru al consiliului local din Herson, pentru CNN.
Autorităţile locale au bătut miercuri, de pildă, la uşa Innei Balioha pentru a o convinge să plece din Herson. Femeia a explicat însă că se teme că mama ei în vârstă şi bolnavă nu poate suporta călătoria. „Ea este foarte slăbită. Nu va ajunge în alt oraş. Mulţi rămân în Herson sub bombardamente din cauza părinţilor”, a declarat Balioha pentru CNN.
Mai mult de jumătate dintre vecinii săi au plecat deja. Există 86 de apartamente în clădirea în care locuieşte, dar doar în 29 mai sunt locatari, a spus Balioha.
O persoană evacuată, Katerina Malenkova, care a vorbit cu CNN din Odesa, unde s-a mutat după ce a părăsit Herson, a declarat că bombardamentele constante au devenit insuportabile. Mama ei a rămas însă în Herson şi refuză să plece. „Spune că ea a construit casa şi nu vrea să o părăsească”, a povestit Malenkova.
O altă persoană evacuată, Iana Iermocenko, în vârstă de 56 de ani, originară din Herson, şi mama sa au ţinut cont de avertismentele oficialilor. Ele au decis să părăsească Hersonul la începutul lunii decembrie, după ce au îndurat bombardamente constante din partea forţelor ruseşti, care le-a făcut pe cele două femei să tremure de frică. Când ocupaţia s-a încheiat, Iermocenko spune că se aştepta la represalii ruseşti. „Când eram sub ocupaţie, am înţeles că, imediat ce ruşii vor pleca, vor începe să ne bombardeze. Încearcă doar să ne distrugă. Este o loterie, nu ştii niciodată în ce loc va lovi racheta şi nu ştii dacă vei trăi sau vei muri”, a declarat Iermocenko pentru CNN.
Forţele ruseşti au intensificat atacurile cu mortiere şi artilerie asupra oraşului Herson din sudul Ucrainei. În decurs de 24 de ore, trupele ruseşti au tras 33 de rachete asupra unor ţinte civile, au declarat miercuri dimineaţă forţele armate ucrainene.
Aripa care găzduia maternitatea unui spital din oraş a fost bombardată de forţele ruseşti marţi seara târziu, potrivit lui Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui. Nimeni nu a fost rănit, iar personalul şi pacienţii au fost mutaţi într-un adăpost, a adăugat el. Ministrul ucrainean al sănătăţii, Viktor Liaşko, a declarat că forţele ruse au bombardat spitalul la câteva momente după ce se născuse un copil.