Steagurile de la Bundestag au fost coborâte în bernă, după decesul Papei Emerit Benedict al XVI-lea

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Steagurile de pe clădirea Parlamentului Germaniei au fost coborâte în bernă, după decesul Papei Emerit Bnedict al XVI-lea.
Ca urmare a decesului Papei Emerit Benedict al XVI-lea, steagurile de pe clădirea Budestagului au fost coborâte în bernă, informează dpa, citat de Agerpres. Potrivit unui purtător de cuvânt al Parlamentului, decizia a fost luată de Ministerul de Interne de la Berlin.
Papa Emerit Benedict al XVI-lea s-a născut cu numele de Joseph Ratzinger și a fost primul papă german din ultimul mileniu.
Acesta și-a pierdut viața sâmbătă, 31 decembrie 2022, la vârsta de 95 de ani în timp ce se afla la Mânăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, iar funeraliile vor avea loc joi, 5 ianuarie 2023, și vor fi prezidate de Papa Francisc.
Reamintim, de asemenea, că starea Papei Benedict se înrăutățise în ultimele zile
CITEȘTE ȘI – EXCLUSIV Legătura dintre Papa Emerit Benedict al XVI-lea şi România. Ciachir: Îi scria anual scrisori de felicitare de mână, nu tipizate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
berna
bundestag
gemrnia
papa benedict
steag