Cartea lui Harry, bestseller? Mii de români şi-au cumpărat deja cartea

Foto: Agerpres/Cartea lui Harry bestseller? Mii de români şi-au cumpărat deja cartea
Cartea de memorii a Prinţului Harry este de astăzi în librăriile din toată lumea. Cititorii s-au aşteptat la cozi cu câteva ore înainte de deschiderea librăriilor.
Cartea de memorii , „Spare” (Rezerva) a Prințului Harry a stârnit furie și consternare în Marea Britanie. Cu toate acestea, britanicii s-au aşezat la cozi cu câteva ore înainte de deschiderea librăriilor pentru a reuşi să cumpere cartea.
Volumul, care a fost lansat astăzi la nivel global, inclusiv în România, conține dezvăluiri șocante despre uciderea a 25 de talibani când era pilot de elicopter, dar și despre tensiunile din familia sa regală, inclusiv despre tensiunile dintre el și fratele său William.
„M-am simţit diferit”
În autobiografia sa, Harry a vorbit și despre fumatul de canabis și băutură, dar acum a dezvăluit pentru prima dată cum i s-a oferit cocaină în timpul unui weekend de vânătoare.
„Nu a fost prea distractiv și nu m-a făcut să mă simt deosebit de fericit așa cum păreau ceilalți, dar m-a făcut să mă simt diferit și acesta a fost scopul meu principal. A simți. A fi diferit”, a spus acesta.
După ce l-a acuzat pe fratele său, prinţul William, moştenitorul Coroanei Britanice, că l-a lovit şi că a jignit-o pe Meghan Markle, Harry lansează un atac şi la adresa tatălui său, Regele Charles al III-lea.
Despre Regele Charles, Harry spune că, în ziua în care s-a născut el, i-a spus prinţesei Diana că „totul este minunat. Mi-ai oferit un moştenitor şi o rezervă. Treaba mea s-a terminat”, conform Daily Mail.
Prinţul Harry a declarat că a simţit nevoia să se exprime public deoarece ‘anumiţi membri ai familiei au decis să se alieze cu diavolul pentru a-şi reabilita imaginea’ pe seama lui şi a altor membri ai familiei regale britanice.
Ce a spus despre moartea mamei sale, Diana
Despre înmormântarea mamei sale Harry a evocat în acest interviu televizat ziua funeraliilor mamei sale, în 1997, când, la vârsta de 12 ani, a fost nevoit să meargă în urma sicriului prinţesei Diana.
‘Zgomotul făcut de căpestrele cailor… copitele lovind asfaltul şi uneori… pietrişul sub picioare şi strigătele din mulţime’, a povestit el.
‘Dar, altfel, liniştea totală este ceva care va rămâne pentru totdeauna gravat în memoria mea’. Prinţul Harry a dezvăluit că a ‘plâns o singură dată, la înmormântare’. Despre moartea prinţesei Diana Harry a spus că a citit dosarul secret al guvernului despre moartea prinţesei Diana, din care secretarul lui privat a eliminat fotografiile cu accidentul fatal de automobil. El a dezvăluit şi că a traversat, după ce a devenit adult, tunelul de la Pont de l’Alma din Paris, unde s-a produs accidentul ce a cauzat moartea prinţesei Diana.
‘Există multe lucruri care rămân neexplicate. Am fost deja întrebat dacă voiam să deschid o altă anchetă. Nu îi văd însă rostul în acest moment’,