H.D. Hartmann: Putin a făcut o greşeală fatală. Aşa a crezut şi Nicolae Ceauşescu, şi economia s-a prăbuşit, a măturat şi comunismul, nu doar regimul său

H.D. Hartmann, analist de politică externă, afirmă că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a făcut „o greşeală fatală” în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. Aceeaşi greşeală ar fi făcut-o, în urmă cu zeci de ani, şi Nicolae Ceauşescu.
„Observăm o îngheţare a războiului, din nefericire pentru Ucraina şi pentru continentul european, pentru că este primul mare război de pe continentul european, de acest nivel, de această mărime, după Al Doilea Război Mondial. Observăm, din nefericire, această afganizare (n.r. trimitere la conflictul îngheţat din Afghanistan). Ruşii au în acest moment vreo 300-350.000 soldaţi pe linia de front, la fel cum sunt şi ucrainenii, din datele pe care le putem avea din Ucraina. Vorbim de peste 600.000 soldaţi, faţă în faţă, aşezaţi strategic din punct de vedere militar, dar la milioane de ani lumină din punct de vedere ideologic şi nu numai.
O pace pare aproape imposibilă în primele luni ale anului. De unde se spera în septembrie-octombrie 2022, odată cu deschiderea culoarului grânelor şi negocierea dusă de Turcia, la încercarea unui dialog, iată că la Bahmut şi Soledar asistăm la o luptă corp la corp, stradă cu stradă, casă cu casă.
Observăm încă un element pe care speram să nu îl mai vedem niciodată pe continentul european, anume că zonele de război arată ca în Siria. Nu mai există zid în picioare, nu mai există casă în picioare, nu mai există gospodărie viabilă.
Lăsând nebunia atacării Ucrainei la o parte, nu ştiu ce vor ocupa ruşii, dacă vor reuşi să ocupe, pentru că acele oraşe şi sate sunt complet distruse”, a punctat H.D. Hartmann.
Vâlcu a spus pe cine vrea să ocupe, de fapt, Vladimir Putin
„Părerea mea este că Putin încearcă să ocupe, de fapt, Moscova, încearcă să salveze un regim muribund. Probabil că cercul puterii, cei din jurul său, oligarhii, liderii de vârf ai armatei, ai politicii ruse, nu au fost în stare să gestioneze o tranziţie, o schimbare, măcar de formă aşa cum a fost cu Medvedev, şi doresc să încremenească, să rămână totul neschimbat. Nu este o afganizare practic, ci o Coreea de Nord-izare. Regimuri slab performante, care nu pot să dezvolte, să aducă bunăstare, se închid la adăpostul armelor nucleare, cum a exersat familia Kim de peste 70 de ani!”, a intervenit Val Vâlcu.
„Putin face o greşeală fatală. Aşa a crezut şi Nicolae Ceauşescu”
„Aici ai dreptate, este un regim autoritarist, s-a închis în sine. Războiul nu este niciodată o soluţie nici pentru democraţie, nici pentru dictatură. Rusia nu a declarat lege marţială, ci a declarat doar în zonele celor patru teritorii ocupate, celor aşa zise republici secesioniste din Ucraina această lege. Să nu uităm însă că regimul lui Putin este unul de tip militarizat! Ce mă uluieşte pe mine este că Putin nu realizează două lucruri.
Primul este că ajutorul militar acordat Ucrainei de occidentul colectiv şi nu numai, pentru că şi Pakistan, Egipt, etc, trimit armament în Ucraina,