Corupţia din Ucraina, redusă după invazia Rusiei. Acum „unii au reluat vechile obiceiuri”

Corupţia din Ucraina, redusă după invazia Rusiei. Acum „unii au reluat vechile obiceiuri”

Fotografie de la Savvas Stavrinos, Pexels

Corupţia din Ucraina ar fi fost redusă la zero în primele luni ale invaziei ruseşti, dar un responsabil anticorupţie spune că acum unii „au reluat vechile obiceiuri”. 

Invazia rusă a redus puternic corupţia în Ucraina şi a provocat o schimbare de mentalitate „ireversibilă” în această ţară, susţine şeful unei agenţii anticorupţie ucrainene, potrivit căruia recentele scandaluri confirmă această tendinţă, relatează vineri AFP.

„În timpul primelor luni de război, am constatat că practic corupţia a dispărut”, a declarat Oleksandr Novikov, de 42 de ani, şef al Agenţiei naţionale de prevenire a corupţiei (ANPC), în cadrul unui interviu acordat France Presse după o serie de percheziţii la diverse personalităţi şi în mai multe administraţii ucrainene.

Dar, odată trecut primul şoc al conflictului, „unii au reluat vechile practici”, îşi exprimă regretul acest fost procuror, aflat în fruntea ANPC de trei ani.

Autorităţile ucrainene au percheziţionat miercuri domiciliul miliardarului controversat Igor Kolomoiski, într-o afacere de deturnare de fonduri implicând companii petroliere, precum şi pe cel al unui fost ministru de interne şi sediul fiscului ucrainean, în timp ce conducerea Direcţiei vămilor a fost concediată.

Înalţi responsabili ai Ministerului Apărării au primit de asemenea vizita anchetatorilor, la o săptămână după demiterea unor oficiali într-o afacere de corupţie privind aprovizionarea armatei, primul scandal de amploare de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape un an.

Ucraina, care găzduieşte vineri un summit cu UE şi al cărei efort de război depinde în mare parte de susţinerea europeană şi americană, pare să încerce să-şi liniştească aliaţii în privinţa riscurilor de deturnare a acestui ajutor, în contextul în care UE a făcut din lupta anticorupţie o condiţie pentru aderarea Ucrainei la blocul european.

Aceste afaceri arată „că Ucraina combate corupţia”, a dat asigurări Oleksandr Novikov.

„Nivelul de corupţie a scăzut mult în aceşti ultimi ani”, a subliniat el, citând un sondaj finanţat de Agenţia americană pentru dezvoltare (USAID) realizat în vara lui 2022, în plin război cu Rusia.

Potrivit acestui studiu, 29% dintre ucraineni cred că nivelul de corupţie în ţara lor este în scădere, faţă de numai 4% în anul precedent. În plus, 64% din populaţie susţine că nu s-a confruntat cu acest flagel în timpul ultimelor 12 luni, faţă de 43% cu un an mai devreme.

Doar 1300 de plângeri în 2021, faţă de 4500 în 2020

Mai concret, agenţia lui Novikov a primit 1.300 de plângeri privind presupuse acte de corupţie în 2021, faţă de 4.500 în anul de dinainte.

Proporţia ucrainenilor care cred că mita nu este „niciodată justificată” a crescut de la 40% în 2021, la 64% în anul următor. Iar proporţia populaţiei care se declară gata să denunţe cazurile de corupţie aproape că s-a dublat, de la 44% la 84%, potrivit aceleiaşi surse.

„O schimbare colosală a avut loc în conştiinţa publică”, şi-a exprimat el satisfacţia.

 » Mai mult…