ANI a sesizat Parchetul General în cazul primarului PNL din Mogoşoaia, Paul Precup – 60m.ro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală în cazul a şapte aleşi locali, după ce aceştia au semnat documente sau au participat la adoptarea unor hotărâri deşi ei sau rude ale lor aveau interese personale.
ANI arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că în cazul lui Paul Mihai Nicu Precup, primar al comunei Mogoşoaia, judeţul Ilfov, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a iniţiat şi semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite ”Zona de dezvoltare a comunei Mogoşoaia, Judeţul Ilfov”.
Demersul a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia, susţine ANI.
De asemenea, în cazul lui Stan Malinche, primar al comunei Gropeni, judeţul Brăila, a fost constatat un conflict de interese administrativ şi a fost sesizat Parchetul.
”În exercitarea mandatului de primar, deşi avea un interes personal în problemele propuse dezbaterilor, a participat la emiterea, adoptarea şi încheierea unor acte administrative şi juridice privind societatea în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de primvicepreşedinte, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019”, arată ANI.
Instituţia a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Stan Malinche a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit o serie de acte privind societatea în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de primvicepreşedinte şi pentru întreprinderea individuală deţinută de soţia acestuia.
De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de Malinche a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Gropeni funcţia de primvicepreşedinte deţinută în cadrul societăţii.
În cazul lui Dumitru Mihaiu, viceprimar al comunei Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, şi fost consilier local, s-a constatat conflictul de interese administrativ.
”În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a participat la emiterea şi adoptarea Hotărârii C.L. Tudor Vladimirescu din data de 29 iulie 2020 privind alocarea sumei de 60.000 Lei asociaţiei în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de preşedinte. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea 161/2003 şi art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G.