Protest la Chișinău. Simpatizanţi ai Partidului Şor: Jos Maia Sandu!

Susţinători ai Mişcării pentru Popor, din care fac parte Partidul Şor şi Partidul Acasă Construim Europa (PACE), au rupt în bucăţi fotografii ale preşedintei Maia Sandu, după care au dansat, călcându-le în picioare, în cursul manifestaţiei desfăşurate marţi în centrul Chişinăului, la care au fost scandate lozinci împotriva autorităţilor proeuropene ale Republicii Moldova, transmite TV8.md.
Reporteri ai postului de televiziune citat, care au acoperit mediatic manifestaţia de marţi, au relatat că mulţimea a aclamat acest gest, după ce înainte ceruse guvernului să le achite integral facturile la încălzire şi electricitate pe perioada sezonului rece. TV8 a încercat să obţină o reacţie a preşedinţiei de la Chişinău în legătură cu aceste ‘excese’ care au avut loc la acţiunea de protest. Reprezentanţii instituţiei prezidenţiale au declarat că nu vor face niciun comentariu legat de acest subiect.
‘În Republica Moldova, fiecare persoană se bucură de libertatea de întrunire şi are dreptul la liberă exprimare’, a subliniat preşedinţia moldoveană. În schimb, reprezentanţi ai Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ) au subliniat într-o declaraţie de presă că aceste manifestaţii de protest sunt de fapt ‘acţiuni de destabilizare a situaţiei în ţară’.
Protestul organizat de partidele de opoziţie proruse a transformat centrul Chişinăului într-un focar de tensiuni, notează publicaţia NewsMaker. Ambuteiaje, sloganuri, strigăte şi nervi întinşi la maximum atât din partea participanţilor indignaţi, cât şi a poliţiei, care nu i-au lăsat pe protestatari să ajungă în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
În acelaşi timp, la intrarea în oraş au fost oprite mai multe autocare şi microbuze care transportau persoane ce doreau să se alăture manifestaţiei. Poliţia susţine că multe dintre mijloacele auto nu întruneau condiţiile tehnice şi reprezentau un pericol pentru pasageri. De cealaltă parte, organizatorii mitingului acuză poliţia şi implicit guvernarea că ar fi blocat intenţionat accesul în capitală. Manifestaţia urma să înceapă la ora 12:30 lângă Primăria Chişinăului.
Luni, edilul Ion Ceban le-a sugerat participanţilor să stabilească un alt loc pentru desfăşurarea acţiunii de protest. Organizatorii s-au întâlnit cu manifestanţii din Chişinău – în majoritate persoane în vârstă – în faţa Academiei de Ştiinţe din Chişinău.
O mare parte dintre persoanele care urmau să ajungă la Chişinău din diferite raioane au rămas blocate la periferia capitalei, aceasta pentru că poliţia a iniţiat verificări şi a ajuns la concluzia că o parte dintre mijloacele auto nu corespund standardelor de securitate tehnică. Altora li s-a permis totuşi să treacă. În semn de solidaritate, ceilalţi participanţi au refuzat să se deplaseze, condiţionând oamenii legii ca să fie lăsat întregul grup.
Într-un final, s-a ajuns la ceartă, iar traseul Chişinău-Stăuceni a fost blocat. Ulterior, autocarele au ocupat o singură bandă. Manifestanţii şi-au dorit să ajungă la guvern, însă accesul în Piaţa Marii Adunări Naţionale le-a fost interzis de către poliţişti. Inspectoratul General al Poliţiei anunţase încă de dimineaţă restricţii de circulaţie şi de întruniri din cauza sosirii preşedintei Greciei într-o vizită oficială.
‘Jos Maia Sandu!’, ‘Achitaţi factura!’, ‘Jos dictatura’
La un moment dat,