Marius Lulea (AUR), în dialog cu românii din Londra: În 2024 bătălia se va duce între ei, sistemul, și noi. Este vorba despre o rețea infracțională organizată în PSD, PNL, structurile de informații, diverse persoane amplasate prin statul român – 60m.ro

Sunt Marius Lulea. Sunt tată a cinci copii, inginer constructor. M-am născut în Piatra Neamț. Am făcut Facultatea de Construcții, în București. Am terminat în 2005. Prin 2021, în plină pandemie, mi-am finalizat și doctoratul. Tot la Facultatea de Construcții. Pe domeniul pe care sunt specializat. Din 2005 fac antreprenoriat în zona de construcții. Adică am terminat facultatea și am mers exact pe direcția pe care tot spuneam, iar pe parcurs mi-am terminat studiile, fiind, cred că la momentul de față cel mai atestat specialist în construcții din România, expert verificator, auditor energetic.
Ce recomand tuturor este să se țină de meserie. Ca să fii un bun român, trebuie să fii cel mai bun pe domeniul pe care îl știi. Dacă mă exprim ca un român cu care putem să completăm și zona de politică, pentru că de politicieni care nu au nici o meserie, care n-au muncit o zi în viața lor, în zona privată, dar, atenție, majoritatea nu au muncit în viața lor, nici măcar la stat.
Ei au lucrat, au fost doar aleși, au fost doar puși consilieri locali, consilieri județeni, apoi au devenit parlamentari. Nu au lucrat în beneficiul acestui popor. De ce? Pentru că marea majoritate a celor care au o calitate, au o profesie, au refuzat să se implice în zona politică, ei având grijă ca oricine este un profesionist pe domeniul lui să nu facă acel lucru, să înceapă să scrie de persoana respectivă prin presă, să pună o presiune psihică asupra lui, astfel încât în cele din urmă să stăm noi cuminți în banca noastră.
O să vă vorbesc puțin despre obiectivele noastre pentru anul 2024 și la sfârșit, după ce o să vorbească și dl. Dan Tănasă, să avem un dialog. Aveți întrebări? Noi răspundem acolo unde putem să răspundem. 2024 spunem noi că este un an foarte important pentru români. La 33 de ani de la Revoluție, România este singura țară din Europa care este încă condusă de comuniști. În 89 nu a fost niciunul, nicio schimbare, nici o revoluție. Românii au făcut o revoluție, însă aceasta a fost furată, deturnată și totul s-a sfârșit într-o mascaradă. Dar poporul român la acel moment, a pierdut 1.000, peste o mie de suflete. De ce? Pentru ca vechiul regim, cel care l-a asasinat și pe Nicolae Ceaușescu, să își justifice existența. Dar nu s-a schimbat nimic.
Comuniștii vechi, securiștii vechi, cei care au delapidat și înainte de 1989 dețineau sume importante de bani, s-au folosit de acest prilej pentru a se elibera, pentru a putea să își prezinte această avuție de care dispuneau și de care în regimul comunist nu se puteau bucura. Ce se bazează pe crimele de la Revoluție? Vedem ce a ieșit. Tot un regim criminal. Este un regim criminal în urma căruia mor românii în spital. Mor pe drumuri pentru că nu există autostrăzi.
Ne-au vândut pe noi ca pe o marfă. Tot ei spuneau despre comunism că au vândut nu știu câte zeci de mii de cetățeni.