”Numai China poate să facă asta”. Ce a câștigat Xi Jinping după întâlnirea cu Vladimir Putin. Bogdan Chirieac, despre adevărata superputere. ”Îți tremură sufletul”

”Numai China poate să facă asta”. Ce a câștigat Xi Jinping după întâlnirea cu Vladimir Putin. Bogdan Chirieac, despre adevărata superputere. ”Îți tremură sufletul”

Moscova, prin Ministerul de Externe, amenință din nou nuclear.

Nu aş vrea să mă lansez într-o discuţie dacă probabilitatea unui conflict nuclear este ridicată în prezent, dar este mai ridicată decât orice am avut în ultimele decenii, să spunem aşa”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe de la Moscova.

„Locul Rusiei a fost luat de China, oficial, ca superputere mondială. După ce lumea a văzut ce putere are Rusia, odată cu începerea războiului mârşav din Ucraina, China s-a aşezat ca a doua superputere după SUA şi are toate drepturile, inclusiv forţa economică necesară – este a doua putere economică a lumii conform PIB-ului nominal… Ce face Rusia acum… Încearcă să îşi mai arate colţii, să anunţe: „Și noi, şi noi suntem. Staţi că avem şi noi”. Nu eşti superputere, chiar dacă ai armă nucleară, altfel, Coreea de Nord ar fi şi ea o superputere mondială şi nu este”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.

„Vizita lui Xi Jinping la Moscova s-a făcut cu ochii la Washington”

„Vizita lui Xi Jinping la Moscova nu a depășit nicio linie roşie, s-a făcut cu ochii la Washington, ceea ce înseamnă că Beijingul doreşte, în continuare, să negocieze. Beiijing-ul este conştient că toată puterea, toată bogăţia, trecerea de la statut de ţară subdezvoltată, la statut de superputere s-a făcut graţie tehnologiei occidentale, comerțului cu Occidentul, deschiderii faţă de Occident. Nu vrea să închidă această uşă. Nici pomeneală!

Ce şi-a făcut China în acest moment… În afară de faptul că ei au politicile astea pe sute de ani – lasă că a ocupat practic toată Africa pentru materii prime şi materiale -, acum şi-au asigurat, prin semnarea acelor contracte, toată energia şi resursele de materii prime, inclusiv de materii prime sensibile cum sunt pământurile rare din Federația Rusă fără de care nu poţi să faci motoare de avion, staţii spaţiale, submarine nucleare.

„Numai China poate să facă asta!”

Acum, cred că va trebui să aşteptăm o altă mişcare pe scena internaţională. Nu ştiu dacă se va întâmpla foarte curând, dar se va întâmpla cu siguranţă şi anume India. India, deocamdată, are PIB-ul cât Marea Britanie – deşi sunt şi ei vreun miliard şi jumătate de oameni. O să vedem ce se întâmplă acolo. Dar China acum se aşază.

În privinţa puterii militare, SUA cred că au vreo 12 portavioane. Chinezii aveau, acum zece ani, unul singur cumpărat din Ucraina. Acum, au trei portavioane şi au lansat construcţia a 40 de portavioane. Numai China poate să facă asta! Inclusiv cu tehnologii înalte. Conform unui raport Reuters, care a fost publicat şi de presa noastră, din 44 de domenii sensibile de înaltă tehnologie, China conduce în 37. Inclusiv lansarea staţiei spaţiale Palatul din Cer, făcută când prima rachetă chineză ameninţa să ne cadă în cap, că au pierdut controlul.

„Ştiţi cât costă submarinele nucleare, în următorii 20 de ani? Îţi tremură sufletul”  » Mai mult…