Nemulțumirea fermierilor germani poate deveni nemulțumirea întregii Europe – 60m.ro
Anul a început cu protestele fermierilor din Polonia și Germania, au urmat protestele celor din România apoi din Franța, Belgia, Olanda, Italia. A fost unul dintre momentele în care se vede limpede că politicile ecologiste sunt foarte populare în presa de mainstream și printre liderii politici, însă alegătorii le resping, deoarece costul la nivel personal este prea mare. S-a văzut cât de sensibile sunt la nivel politic importurile de alimente ieftine, scutite de taxe vamale, din Ucraina. S-a mai văzut cât de fragile sunt afacerile fermelor mici, mau puțin poluante, și cât de repede pot să dispară ele sub presiunea economică și pe fondul migrației tinerilor spre orașe.
În Polonia, fermierii și transportatorii s-au ridicat împotriva importurilor din Ucraina care inundă țara și împotriva concurentei neloiale a șoferilor ucraineni. În Franța, șoselele și orașele au fost împroșcate cu îngrășăminte bio, nu de oricare, iar oamenii au câștigat cel puțin în privința înghețării taxelor pentru motorină. În Olanda, protestele împotriva unor legi draconice pentru reducerea poluării cu amoniac au dus la apariția unui partid populist al fermierilor și la premierea la alegerile generale a liderului de extremă-dreapta Geert Wilders, pentru poziția sa mai apropiată de fermieri. Protestele din vestul Europei au mai smuls și o promisiune din partea miniștrilor că vor bloca un acord de liber schimb UE-America de Sud (Mercosur), care ar fi păgubos pentru agricultorii Europei. În Germania, fermierii au obținut menținerea unor subsidii pentru motorina vechi de aproape șapte decenii. Iar, la nivel european, în schimbul politicilor ”verzi” adoptate până acum și care au umplut paharul, guvernele europene au primit închegarea unei mișcări politice anti-ecologiste exact în pragul alegerilor europarlamentare.
Protestele nu au avut parte deloc de o presă buna în Europa. Unele reviste i-au criticat pe fermieri, unele reproșându-le că sunt printre cele mai subvenționate și mai protejate categorii sociale (dar menționând mereu în paranteză că acest lucru nu este valabil pentru fermele mici si mijlocii, ci mai mult pentru companiile gigant). Apoi, oamenii au fost acuzați că au căzut în capcana partidelor populiste, iar acestea din urma sunt acuzate că au căzut în capcana Rusiei lui Putin sau ca sunt chiar finanțate de Moscova. Nu de puține ori au fost publicate comentarii care sugerează că suntem în pragul unui mare război și că nu este vremea ca europenii să fie nemulțumiți, ci trebuie să producă armament (unde, câtă vreme legislația de mediu închide oțelăriile europene care pot furniza materie prima pentru tancuri și artilerie?) și să facă sacrificii pentru a suporta costul pregătirii de război. 2024 este un an electoral în multe țări europene, iar frenezia războiului ce a cuprins presa și ”comentariatul” european pare să ajute nu doar la izolarea protestelor și a liderilor lor, ci și la promovarea unui numit tip de candidați. Dacă este să fie război, un președinte bun poate fi doar un secretar general adjunct NATO, iar premier un general fost șef de Mare Stat Major.
Este de notat că valul de proteste a început în Germania,
