Turism în Coreea de Nord. Un grup de turiști ruși au avut parte de o oportunitate rară. Iată ce au văzut

Află cum este acum Coreea din Nord, prin ochii unor turiști ruși.
Lena Bychcova nu i-a venit să creadă când a primit viza de turist pentru Coreea de Nord.
Mulți turiști ruși s-au trezit în imposibilitatea de a accesa destinații turistice, cu toate acestea, Coreea de Nord, ca un aliat important al Rusiei, a oferit o oportunitate rară de călătorie.
Profesionistă în marketing, Lena Bychcova, a fost una dintre cei aproximativ 100 de cetățeni ruși cărora li s-a permis să călătorească în Coreea de Nord luna aceasta, în ceea ce se crede a fi prima călătorie turistică internațională a regatului eremit de la pandemie.
Turismul în Coreea de Nord este strict controlat. Turiștilor individuali nu li se permite să intre în țară, iar grupurile sunt însoțite de supraveghetori. Veniturile din turism sunt folosite pentru a susține regimul dictatorului Kim Jong Un.
Călătoriile în ”regatul pustnic” nu sunt lipsite de riscuri semnificative. Studentul american Otto Warmbier a fost reținut într-o călătorie în Coreea de Nord în 2016, se presupune că ar fi furat un poster de propagandă. El a fost eliberat 17 luni mai târziu în stare vegetativă și a murit la scurt timp după aceea.
Cea mai neobișnuită vacanță de schi din lume
Bychcova și restul grupului au ajuns la Pyongyang pe 9 februarie, călătorind cu un avion Air Koryo, deținut de Coreea de Nord, de la Vladivostok.
Deși Bychcova recunoaște că a fost neliniștită în legătură cu această călătorie, ea spune că curiozitatea a învins și nu a putut rata șansa de a vedea o țară pe care puțini turiști au ocazia să o exploreze.
Blogger de turism, Ilya Voskresensky, care s-a alăturat și el turului, s-a simțit la fel de încordat. El și-a menționat ca profesie slujba sa cu jumătate de normă, vânzarea de vase de epocă, în loc să dezvăluie că este creator de conținut. În ciuda reticențelor sale, el recunoaște că unul dintre motivele pentru care a mers până la capăt cu călătoria a fost acela de a descoperi dacă Coreea de Nord din zilele noastre s-ar compara cu Rusia sovietică despre care i-au povestit membrii familiei sale.
”Când te uiți la Coreea de Nord, îți dai seama că bunicii tăi trăiau așa. Este o teleportare în trecut. Nu există absolut nicio reclamă în oraș. Singurul lucru afișat sunt sloganurile de partid, steagurile și așa mai departe”, a spus Voskresensky pentru CNN.
Excursia de patru zile a costat fiecare vizitator aproximativ 750 de dolari. Grupul a fost însoțit în permanență de ghizi și traducători vorbitori de limbă rusă. Itinerariul a inclus o vizită la statuile de bronz ale ultimilor lideri Kim Il Sung și Kim Jong Il de pe Dealul Mansu, la Palatul Copiilor Mangyongdae, și trei zile la stațiunea de schi Masikryong.
De asemenea, rușii au primit reguli stricte de urmat, în special în ceea ce privește realizarea de fotografii și înregistrări video.