Umbra spionilor ruși la București. Eduard Hellvig, suspectat de legături cu Federația Rusă – 60m.ro

Una dintre cele mai mari şi temute „armate corporative” din Rusia operează în România începând cu anul 1998, în siajul companiei LukOil. Firma privată de securitate Lukom-A are o istorie încărcată de controverse şi există indicii temeinice că foştii ofiţeri FSB din conducere acţionează la ordinele Kremlinului. Sucursala înfiinţată la Bucureşti are şefi numiţi după ce au ieşit la pensie din structuri ale SRI.
Surse avizate susțin pentru 60m.ro că Eduard Hellvig, fostul șef al Serviciului Român de Informații a fost documentat de structurile speciale ale structurilor de informații privind contacte suspecte cu agenți de informații ai Federației Ruse, fiind livrate informații sensibile despre activitatea NATO în România. Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, a fost forțat să demisioneze în urma acestei documentări. Deși a trecut aproape un an de la demisia lui Eduard Hellvig din fruntea SRI, nimeni nu a fost numit în locul său. SRI se află sub conducerea comandantului suprem, Klaus Werner Iohannis.
Cum a ajuns Lukom-A în România
Printre sucursalele Lukom-A din afara Rusiei se numără, de peste un sfert de secol, și România. Firma de pază a LukOil a intrat pe filiera București în 1998, la șase ani după ce a fost înființată oficial la Moscova. La început s-a numit LukOil AS SRL și funcționa în spațiile deținute de compania rusească de petrol. În 2006, firma și-a schimbat denumirea în Agenția Lukom-A-Romania SRL, asociat majoritar fiind entitatea rusească Întreprinderea Privată de Pază Agenția Lukom-A. În 2008, și-a mutat sediul din București la Ploiești, județul Prahova, asociate fiind Întreprinderea Privată de Pază Vympel-Rezerv și Întreprinderea Privată de Pază Agenția Lukom-A (99,9606%), ambele societăți înființate în Rusia.
Vympel-Rezerv este tot o firmă de pază, dezvoltată în Rusia în jurul Lukom-A care, în anul 1998, a creat și o instituție de învățământ denumită „Vympel-Center”, pentru pregătirea angajaților. În 2015, cele două firme rusești își cesionează părțile către F. Hammerschmidt Beteiligungsverwaltungs GmbH (99,96%), firmă înființată în același an în Austria, și patronului acesteia, Felix Hammerschmid. Noua societate apărută atunci prin „condensare” se numește Traun Guard HMS SRL. În 2019, societatea austriacă (n.r. – de fapt o firmă-paravan a LukOil în care l-am regăsit ca director și pe Serghei Kukura, prim-vicepreședintele răpit în anul 2002) și patronul acesteia Felix Hammerschmid cedează înapoi toate acțiunile agenției rusești Lukom-A și unui rus pe nume Igor Gromov, care apare în firmă cu o participație de 0,0394%.
Această formă de acționariat, care vizează inclusiv agenția Lukom-A-Romania SRL, s-a păstrat până în zilele noastre. Colonelul de armată Igor Gromov Igor Gromov a fost colonel în Armata Rusă unde ajunsese șef de stat major al Regimentului 154 din Moscova. Gromov a fost inclus în Cartea de Onoare a Regimentului 154 în anul 2009 pentru merite deosebite, precum şi pentru contribuţia la „dezvoltarea şi perfecţionarea ritualurilor militare”.
Colonel Igor Gromov. Foto: www.sokp.mil.ru
Regimentul 154 este un corp de armată de elită staționat la Moscova care cuprinde, printre altele, garda de onoare sau un detașament de poliție militară.