Ucraina va primi sisteme de apărare antiaeriană după ce NATO a ajuns la un acord în cadrul alianței nord-atlantice

Ucraina va primi sisteme de apărare antiaeriană după ce NATO a ajuns la un acord în cadrul alianței nord-atlantice

FOTO: Freepik @user20248055

Jens Stoltenberg, șeful NATO, a anunțat acordul privind trimitrea sistemelor de apărare antiaeriană pentru Kiev.

Jens Stoltenberg, secretarul general al al Alianței Nord-Atlantice, a anunțat că state membre ale NATO au ajuns la un acord legat de trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentară în Ucraina, între care și baterii de rachete Patriot, transmit AFP și Reuters, scrie Agerpres.

”NATO a verificat capacitățile existente în sânul Alianței și există sisteme care pot fi disponibilizate pentru Ucraina. Mă aștept așadar în curând la noi anunțuri despre sisteme de apărare antiaeriană”, a declarat Jens Stoltenberg la finalul unei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, la care a avut o intervenție prin videoconferință și Volodimir Zelenski, preșdintele Ucrainei.

NATO is currently working on providing air defense systems, including Patriot, SAMP/T, NASAMS, AMRAAM, RST systems to Ukraine – Jens Stoltenberg, NATO Secretary General.

According to him, at the NATO-Ukraine Council meeting, several NATO allies „made concrete commitments,” which… pic.twitter.com/dSGTWgVMU4

— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) April 19, 2024

”În plus față de Patriot, există alte arme pe care aliații le pot livra, printre care (sistemul francez) SAMP/T și mulți alții, care nu au sisteme disponibile, au promis să furnizeze sprijin financiar pentru a le achiziționa pentru Ucraina”, a adăugat Stoltenberg în fața presei la Bruxelles.

Stoltenberg: Ucraina are ”nevoie urgentă și importantă de apărare antiaeriană suplimentară”

Amintim că săptămâna trecută, Germania a promis să livreze Ucrainei o a treia baterie de rachete Patriot din stocurile armatei sale. SUA are cele mai multe sisteme Patriot în dotarea forțelor lor armate, în timp ce în Europa, țări precum Spania și Grecia dețin baterii Patriot.

Astfel, înaintea unei reuniuni a miniștrilor de externe din țările G7 desfășurate joi în insula italiană Capri, Jens Stoltenberg a insistat că Ucraina are o ”nevoie urgentă și importantă de apărare antiaeriană suplimentară”.

”Sunt încurajat de angajamentul și hotărârea aliaților NATO de a apăra Ucraina”, a spus Jens Stoltenberg, care a evocat votul prevăzut pentru sâmbătă în Camera Reprezentanților a Congresului SUA în legătură cu un pachet de asistență pentru Kiev în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari.

Potrivit secretarului general al NATO, ”este de o importanță vitală ca membrii Alianței să-și mențină și consolideze sprijinul” pentru Kiev, în contextul în care situația din teren este ”dificilă” din cauza bombardamentelor ruse asupra orașelor și infrastructurii energetice ucrainene.

Citește și: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina. „Discuțiile cu Zelenski sunt un nonsens”, susține Serghei Lavrov

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…