Mihail Neamțu (AUR): Resping fără ezitare ideea Statelor Unite ale Europei cultivată de elitele birocratice de la Bruxelles, niciodată alese prin vot liber – 60m.ro
Uniunea Europeană a fost, inițial, un proiect economic, nu ideologic: o construcție bazată pe comerț, subsidiaritate și mișcarea liberă a bunurilor și a oamenilor. Politicile verzi foarte costisitoare, procesul de globalizare și războiul declanșat de Vladimir Putin au sărăcit clasa de mijloc europeană iar revenirea la dezideratul prosperității trebuie socotită prioritară în raport cu orice alt experiment geopolitic hazardat. Turcia, bunăoară, nu poate fi membră a Uniunii Europene.
Vom cere consacrarea referendumului drept mijloc privilegiat de consultare a voinței poporului român în chestiuni esențiale care afectează viața națiunii: imigrație, definiția familiei, extinderea UE.
Mă voi lupta zilnic pentru stoparea migrației ilegale și necontrolate din afara Uniunii Europene către țările bătrânului continent. Mă opun hotărât cotelor și strămutării de populații străine pe teritoriul României. Nu putem transforma Europa într-un Turn Babel.
Limitarea dreptului de azil, fără să depășim o sută de persoane anual (iar cererile trebuie depuse în afara teritoriului național).
Studierea limbii țării adoptive este obligatorie și face parte din politicile de asimilare a cetățenilor cu origini extra-europene aflați deja pe teritoriul UE. Condiția de european se moștenește, ori se dobândește prin merit și efort de integrare lingvistică și culturală. Multiculturalismul este un eșec teribil al ultimelor decenii.
Voi cere ambasadelor și institutelor culturale să promoveze identitatea românească prin expoziții, conferințe și evenimente dedicate istoriei naționale, geografia țării noastre, dar și proiecte consacrate Marilor Cărți, creștinismului ortodox, precum și altor tradiții spirituale și religioase ale românilor de pretutindeni. Europa trebuie să cunoască România prin eroii, geniile și sfinții țării născuți pe tărâmul patriei.
Voi solicita blocarea propagandei LGBTQ în școli, televiziunile publice sau campusurile universitare din țările Uniunii. Fondurile europene trebuie să susțină și misiunea organizațiilor creștine în Africa și-n alte locuri.
Voi pleda pentru reducerea drastică a birocrației din Bruxelles prin eliminarea a minim 10.000 de poziții administrative inutile și împovărătoare pentru bugetul Comisiei Europene și al Parlamentului European. Pensiile speciale trebuie eliminate nu doar la București, ci și la Bruxelles.
Voi cere închisoarea pentru activiștii radical-ecologiști care vandalizează opere de artă și blochează desfășurarea normală a traficului rutier.
Ne vom lupta pentru deplina libertate de exprimare a cetățenilor Uniunii înscriși pe rețelele de socializare, inclusiv platforma X (Twitter).
E vital să oprim islamizarea Europei. Cerem interzicerea manifestațiilor pro-Hamas și pro-Isis. Mă opun construcției de moschei cu ajutorul fondurile europene. Voi cere un embargo nelimitat asupra finanțărilor celulelor de radicali jihadiști aflați pe teritoriul Uniunii.
Cu toții ne amintim de vremurile pașnice ale Occidentului postbelic, când femeile nu se temeau c-ar putea fi hărțuite sexual ori violate. Iată, de ce, Europa are nevoie de o toleranță-zero pentru orice manifestare de agresivitate verbală sau fizică îndreptată împotriva copiilor, a bătrânilor și a femeilor, cu precădere.
Țările europene trebuie să-și recâștige dreptul de a-și controla frontierele. Iată definiția concretă a suveranității.
Resping fără ezitare ideea Statelor Unite ale Europei cultivată de elitele birocratice de la Bruxelles,