Cu ce imagine rămâne Klaus Iohannis, după două mandate de președinte: „Mai degrabă marionetă decât lup singuratic” – 60m.ro
Al doilea și ultimul mandat de președinte al României al lui Klaus Iohannis se apropie de sfârșit. Pentru a înțelege cât de democratic a fost cel mai puternic actor politic din ultimii aproape zece ani, Libertatea l-a invitat la un interviu pe conf. univ. dr. Claudiu Tufiș la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Profesorul Tufiș a primit doctoratul în științe politice la Pennsylvania State University, iar principalele sale arii de interes academic includ cultura politică, studii electorale, societatea civilă și mișcările sociale.
Tufiș consideră că opacitatea lui Iohannis față de propria activitate, militarizarea instituțiilor statului, relația controversată a președinției cu serviciile secrete reprezintă punctele slabe. Într-o analiză a tuturor președinților români de după 1990, expertul intervievat n-ar pune mandatele lui Iohannis în topul primelor patru, iar acest lucru înseamnă că inclusiv un mandat al lui Iliescu a fost mai bun decât ale lui.
Iohannis a fost extrem de opac în ceea ce privește activitatea sa. Ba câteodată a părut deranjat că oamenii îndrăzneau să pună întrebări despre activitatea sa. Din păcate, acest lucru s-a văzut de la începutul primului mandat și nu s-a schimbat deloc până la sfârșitul celui de-al doilea mandat. La începutul primului mandat, a rămas foarte repede fără purtător de cuvânt și nici în prezent nu are. Dacă ne uităm la conferințele de presă pe care le-a făcut de-a lungul celor două mandate, ele sunt foarte puține, iar cele care au fost făcute au fost fie regizate, fie fără să permită jurnaliștilor acreditați să pună multe întrebări.
– M-aș mai uita la modul în care președintele a controlat PNL. La nivel informal, a existat o influență uriașă a președintelui asupra conducerii, președinții acestui partid fiind aleși doar dacă erau agreați de el. Iohannis a viciat modul democratic de alegere a liderului acestui partid. Considerați asta a fi o formă de deficit democratic?
– Este foarte greu pentru un actor politic care a ajuns președinte cu sprijinul unui partid să uite brusc că a avut acest sprijin, să trateze acel partid exact ca pe celelalte partide. Sunt diverse soluții pe care alte state le implementează când vine vorba de relația președintelui cu partidul din care provine. Ideal ar fi ca președintele să fie independent, să nu fie părtinitor, să nu sprijine sau să blocheze alte partide, dar la nivelul în care este clasa politică din România, cred că suntem în etapa în care i-am cere prea mult unui președinte.
– În perioada Băsescu, opoziția îi atrăgea atenția că președintele trebuie să fie neutru. În regimul Iohannis, această narațiune critică din partea opoziției nu a mai existat în spațiul public. – O parte din vină este a partidelor din opoziție. Opoziția noastră a devenit din ce în ce mai măruntă. Din momentul în care PNL a bătut palma cu PSD pentru a guverna împreună, n-a mai rămas în opoziție decât USR, care devenea din ce în ce mai mic, plus AUR, care era mai puțin interesat să lupte împotriva președintelui și avea alte ținte.
