Câți repetenți are România educată a anului 2024 – 60m.ro

Câți repetenți are România educată a anului 2024 – 60m.ro

O statistică nouă la nivelul Ministerului Educației indică un grad ridicat de abandon școlar la nivelul tuturor județelor din România. Tot mai mulți elevi renunță la școală, iar mediul rural continuă să rămână defavorizat în privința ratei brute de cuprindere, mai ales la nivelul învățământului gimnazial.

Aproape 5.000 de repetenți, în București

În România educată a anului 2024, peste 86.000 de elevi cuprinși în învățământul preuniversitar au rămas repetenți și urmează să repete clasa. Cel mai mare număr de elevi repetenți a fost raportat în București (4.802 elevi), cu menținea că aici sunt și cei mai mulți elevi aflați în evidența Ministerului Educației, peste 287.000.

Constanța are 2.424 repetenți, în mediul urban, dintr-un total de 74.519 elevi, iar la Brașov, 2.365 din 63.469 de elevi vor fi nevoiți să repete clasa. Cel mai bine, în acest clasament, stă Hunedoara, cu doar 81 de repetenți în zona rurală, dintr-un total de 7.208 elevi.

Rata de abandon la nivelul preuniversitar variază între 1,63% (Prahova rural) și 4,73% (Giurgiu rural). În București, rata de abandon școlar este de 2,19%. Interesant este că numărul elevilor care pleacă în străinătate a ajuns să-l depășească de câteva ori pe cel al copiilor care abandonează cursurile. Un astfel de exemplu este Clujul, unde 350 de elevi din mediul urban și 136 din rural au părăsit țara înainte de finalul anului școlar (față de 224 de elevi care au abandonat cursurile).

Rata abandonului școlar, în creștere de la an la an

Ministerul Educației a realizat și o statistică sumbră a elevilor care au decedat, pe parcursul ultimului an. Cei mai mulți sunt din București (29), urmat de Bihor (22) și Suceava (21).

Informațiile apar într-un răspuns al secretarului de stat, Ionel-Florian Lixandru, către deputatul Corneliu Mugurel Cozmaciuc. Potrivit informațiilor cuprinse în document, numărul de elevi cuprinși în învățământul preuniversitar este în scădere, iar rata abandonului școlar este în creștere. (vezi statistica Ministerului Educației aici)

”Cei mai mulți dintre elevii de liceu care au abandonat studiile provin de la filiera tehnologică, iar cei mai puțini de la filierele teoretică și vocațională. Ponderea populației școlare masculine care abandonează studiile este mai amplă în învățământul liceal și mai redusă în învățământul profesional, comparativ cu ponderea populației școlare feminine”, se mai arată în răspuns.

Potrivit datelor din Raportul privind Starea învățământului Preuniversitare 2022-2023 a fost de 2,89 milioane, în ușoară scădere față de anul precedent. La începutul anului școlar 2023-2024, cifra era și mai mică, de aproximativ 2,7 milioane.

Proiectul România Educată și-a propus să reducă la jumătate rata de analfabetism funcțional

De cealaltă parte, peste 751.000 de elevi au fost recompensați cu burse, în anul școlar 2022-2023: 500 de lei pentru burse de performanță, 200 de lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu. Ministerul Educației a alocat 1,53 miliarde de lei în 2022 și 1,6 miliarde în 2023, pentru bursele elevilor.

 » Mai mult…