Mitropolitul Daniil de Vidin, susținător al invaziei ruse din Ucraina, este noul patriarh al Bulgariei. Mesajul Patriarhului Daniel de la întronizare

Citește în articol mai multe despre noul patriarh al Bulgariei.
Tradițional apropiată de Rusia, biserica creştină ortodoxă bulgară are un nou patriarh. Mitropolitul Daniil de Vidin, în vârstă de 52 de ani, a fost ales. Poziția mitropolitul Daniil după invazia Rusiei din Ucraina a fost în favoarea Kremlinului.
Într-o adunare a delegaţilor şi a Sfântului Sinod, Daniil a obținut 69 de voturi din 138. Rivalul său Grigorie, considerat neutru de experţi, a obținut 66 de voturi. Trei voturi au fost declarate nule.
Daniil vine după carismaticul patriah Neofit, care a decedat în luna martie. Răposatul Neofit a oficiat timp de peste zece ani, şi care a cerut încetarea războiului din Ucraina.
Conform agenției AFP, citată de Agerpres, analiștii amintesc că Daniil a susținut, într-un lung mesaj video difuzat în 2023, invazia rusă din Ucraina.
Noul patriarh a fost, de asemenea, un fervent critic al deciziei din septembrie 2023 a Guvernului Bulgariei de a-l expulza pe şeful Bisericii ruse din Sofia, arhiepiscopul Vasian, şi pe doi preoţi din Belarus acuzaţi că servesc interesele geopolitice ale Rusiei.
Biserica Ortodoxă Bulgară reprezintă mai mult de două treimi din populaţie.
Patriarhul rus a fost absent
La ceremonie nu a fost prezent patriarhul rus Kiril, susținător al războiului.
Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, rivalul patriarhului Kiril pe scena internațională, a fost prezent la ceremonia de întronizare a patriarhului în catedrala ortodoxă din Sofia, care poartă numele sfântului rus Alexandr Nevski.
Alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, patriarhul Bartolomeu a celebrat o slubă, în iulie 2023, la Istanbul, în memoria victimelor războiului din Ucraina.
Biserica ucraineană și-a anunțat în luna mai din 2022 ruptura de Rusia, declarând ”independenţa totală” faţă de autorităţile religioase ruse.
Noul patriarh Daniil, cu numele laic Atanas Nikolov, s-a născut pe data de 2 martie 1972. Acesta este licențiant în teologie la Universitatea din Sofia și a fost mitropolit de Vidin din 2018.
Daniil a emis în luna noiembrie din 2022 directive pentru preoții săi criticând tendința de ”a semăna ura faţă de una dintre părţile beligerante, desemnată ca unic agresor”.
Conform unui sondaj realizat recent de Gallup, mulți bulgari s-au îndreptat spre religie de la sfârșitul comunismului, care a impus ateismul, 58% declarându-se credincioşi.
Bulgaria este o țară slavă și ortodoxă, membră a UE și a NATO. Din punct de vedere istoric și cultural este apropiată de Moscova, dar de la începutul invaziei ruse în Ucraina relațiile au fost tensionate.
Mesajul patriarhului Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis duminică un mesaj la întronizarea mitropolitului Daniil de Vidin.
„Demnitatea de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare, la care aţi fost chemat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ‘Marele Arhiereu’ (Evrei 4, 14), presupune o responsabilitate pastorală deosebită pentru Biserica Ortodoxă Bulgară, mai ales în aceste vremuri dificile, marcate de numeroase crize morale, sociale, economice şi chiar de conflicte militare. În contextul multiplelor provocări ale lumii de astăzi,