Gheorghe Piperea (AUR): În mandatele lui Băsescu și Iohannis, românii au ajuns datori vânduți la bănci – 60m.ro
Economia de piață nu e o junglă în care cei privilegiați iau totul, iar cei fără pedigree și proptele pierd, păgubesc, sărăcesc și flâmânzesc.
Economia de piață este o democrație a consumului. Dacă nu ar fi așa, zadarnică ne-ar fi toată truda și fără sens dăinuirea pe acest pământ.
Poate că toată societatea amnezică de azi, dar mai ales politrucii, sinecuriștii, securistofilii, slugile și sponsorizații neofeudalilor economiei și ai politicii ar trebuie să revadă ceea ce scrie în Constituție și, de altfel, în Tratatul Uniunii Europene: dreptatea și demnitatea umană sunt două valori fundamentale ale statului democratic și ale societății care îl organizează.
Casa familială și dreptul la locuire sunt, în același timp, indicative și ancore ale dreptății sociale și ale demnității umane. De asemenea, sunt garanții ale libertății și ale egalității de șanse. Fără casă (mai grav chiar, în urmarea evacuării silite din locuința familială), omul are toate „șansele” să devină un ratat, o pierdere de plusvaloare pentru familie, neam și societate, precum și o plasă de siguranță ruptă de care vor fi lipsiți urmașii și apropiații săi. Înmulțit cu numere mari, acest risc de ratare se poate transforma într-un eșec al democrației și al statului care, aparent, este stat de drept și social. Statul însuși, din plasă de siguranță socială pentru cetățenii săi lipsiți de resurse și de acces la ascensorul social, se transformă într-o entitate cinică, indiferentă și chiar ostilă. Inteligenți ca herr Ionannis Werner Klaus pot spune că un stat ca România este un stat eșuat, fără a pricepe că se poate nimeri să spună adevărul, ca un păcătos care fără să vrea slobozește o afirmație reală.
Țesătura ecomică și socială a României ultimilor 20 de ani de domnie securistică a lui Petrov, alias Băsescu, și Iohannis, suspect și el de colaborare cu securitatea comunistă, a creat o clasă restrânsă și ultra-boată de privilegiați și o masa mare de „egali” în sărăcie.
Principalele două categorii de nedreptățiți ai acestui regim neofeudal sunt:
(i) cei care nu au resurse financiare pentru a-și cumpăra locuințe și
(ii) debitorii supra-îndatorați la bănci, care au avut impresia că au cumpărat pe credit locuințe, dar au cumpărat, de fapt, servitute, captivitate și ruină.
Pentru acești oameni nu doar că a dispărut ascensorul social. Autobuzul a plecat mereu cu câteva secunde înainte ca ei să ajungă în stație, cu sufletul la gură.
Într-un joc de sumă nulă, așa cum este lumea neofeudală de azi, când cineva pierde indefinit, altcineva câștigă infinit. Există câștigători ai acestei goane după autobuzul care pleacă mereu din stație – băncile și colectorii de creanțe. Dezvoltătorii imobiliari. Funcționarii de la urbanism și amenajarea teritoriului. Șpăgarii. Oengeurile de mediu sau de urbanism care fac procese dezvoltătorilor imobiliari doar pentru a le retrage ulterior, în urmarea plății unor „despăgubiri” sau a efectuării de donații politice, cu care pârâții sunt de acord pentru a scăpa de râia acestor procese artificial create, doar cu scopul de șantaj judiciar.
