Industria textilă din România, la un pas de faliment – 60m.ro

Industria textilă este afectată, printre altele, de costul salarial în creştere şi de lipsa lichidităţilor, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din România (FSLR), afiliată la Blocul Naţional Sindical, care au transmis o scrisoare premierului României, Marcel Ciolacu, şi ministrului Economiei, Radu Oprea, în care sunt menţionate problemele şi o serie de măsuri necesare supravieţuirii acestui sector.
Potrivit sursei citate, situaţia actuală a industriei textile converge spre o dispariţie imediată a acesteia, ca şi efect al lipsei competitivităţii generate de costul salarial în creştere, atât ca şi pondere în costuri cât şi ca şi valoare absolută, precum şi faţă de competitivitatea crescută de pe pieţele externe a altor actori care redirecţionează comenzi din România.
De asemenea, pe termen lung, în cazul în care companiile ar supravieţui pe termen scurt, acestea vor fi afectate ca şi efect al reglementărilor UE în domeniul textilelor, care vor necesita costuri suplimentare pe care companiile nu le au la dispoziţie.
Scrisoarea este însoţită şi de un set de propuneri de măsuri de recuperare şi rezilienţă în industria textilă.
Astfel, măsurile pe termen scurt trebuie să asigure o injectare a lichidităţilor în sector astfel încât acesta să supravieţuiască creşterilor salariale ale salariului minim şi a costului general al forţei de muncă în total costuri de producţie.
Măsurile pe termen scurt includ: reducerea taxelor şi impozitelor legate de forţa de muncă în industria textilă; instituirea unei scheme de sprijin prin ajutor de stat pentru industria textilă similară schemei de sprijin „Schema HoReCa” instituită prin OUG 224/2020; instituirea unei scheme de finanţare garantată de stat în condiţii preferenţiale care să fie dedicată exclusiv companiilor din industria textilă; acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare.
În document se precizează că România are cele mai mari costuri cu forţa de muncă la nivelul salariului minim, situaţie care face complet neprofitabile companiile din industria textilă, care înregistrează o pondere semnificativă cu forţa de muncă în costul de producţie. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în anul 2022, ponderea cheltuielilor cu salariile în costul total al companiilor din domeniul Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte este de 95,3%, şi pentru restul domeniilor din industria textilă cifrele se situează în jurul procentului de 95%.
De asemenea, tot conform datelor INS, salariile medii nete plătite în acest sector de către angajatori în anul 2023 s-au situat în jurul cifrei de 2.800 lei net pentru domeniul Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, 2.900 lei net în domeniul tăbăcirea şi finisarea pieilor şi de 3.200 lei în domeniul Fabricarea produselor textile, în condiţiile în care salariul minim brut a fost în anul 2023 în suma de 3.000 lei, se menţionează în scrisoarea transmisă de sindicalişti şi de reprezentanţii companiei româneşti Braiconf. Datele statistice ale INS cuprind şi personalul care nu este direct productiv, cu salarii mai mari.
În acest context, semnatarii scrisorii subliniază că în cazul salariului minim brut o măsură necesară de sprijin ar fi eliminarea pe termen scurt, între 1 an şi 2 ani,