Alegeri în UK: Conservatorii, aproape de un scor umilitor. Jurnalistul Ciprian Vîrlan: E nevoie de o schimbare, dar britanicii sunt mulțumiți de Brexit

Jurnalistul român Ciprian Vîrlan, corespondent Antena 3-CNN în Londra, ne-a oferit o analiză exclusivă, în ziua alegerilor din Marea Britanie.
Cel mai probabil vom vedea un schimb de putere, cu o deosebită importanță istorică. Pe ultimele sondaje, îi vedem pe laburiști la 40% și pe conservatori la aproape 21%. Restul procentelor sunt împărțite de Partidul Liberal-Democrat, Partidul Reformei Marii Britanii și Partidul Verde.
Vorbim despre probabil cea mai categorică înfrângere a conservatorilor din istoria lor de partid modern. Întrebat cum se simte vântul schimbării în Londra, jurnalistul român stabilit acolo, Ciprian Vîrlan, a declarat:
„În acest moment lucrurile arată foarte clar că populația are o dorință de schimbare, o sete de schimbare, după 14 ani de guvernare a Partidului Conservator. Vorbim mai ales de ultimii patru ani, când au început să se vadă efectele Brexitului, suprapuse cu pandemia Covid-19. Există multă nemulțumire socială. Medicii juniori abia au ieșit din grevă, deja a cincea sau a șasea la număr, în mai puțin de un an de zile.
Societatea își dorește această schimbare, iar cel mai probabil vom vedea un rezultat foarte important pentru Partidul Laburist. Nici Tony Blair, în 1997, nu a avut o asemenea majoritate precum cea pe care se vehiculează că o vor avea laburiștii acum. Societatea are nevoie de această schimbare, deși britanicii în continuare sunt mulțumiți de Brexit. Problema lor este referitoare la modul în care Partidul Conservator i-a condus prin Brexit. De altfel, Nigel Farage, părintele Brexitului (liderul Partidului Reformei Marii Britanii), la un moment dat era chiar înaintea Partidului Conservator, în sondaje. Britanicii ori l-au iertat, ori susțin în continuare acest Brexit, care s-a așezat precum un blestem împotriva Partidului Conservator.”
Cum va arăta viitorul Partidului Conservator
Partidul Conservator se află în pericolul de a nu reuși câștigarea a minimum 100 de locuri în Parlamentul Marii Britanii, un prag psihologic extrem de important, ceea ce probabil ar duce la fragmentarea formațiunii și eventuala preluare a acesteia de către Nigel Farage.
Cel din urmă a și declarat public că acesta este planul lui pe termen lung. Întrebat dacă, într-un astfel de context, putem vorbi despre un Partid Conservator care ajunge, cu acte în regulă, o formațiune de extremă dreapta, precum RN în Franța, jurnalistul Ciprian Vîrlan ne-a declarat:
„Este greu de spus, în acest moment, ce se va întâmpla din punct de vedere politic, cel puțin până vom vedea rezultatele. Însă nu cred că Partidul Conservator va merge spre un viitor de extremă dreapta. Cu toate acestea, o schimbare de lideri importanți va avea loc, cu siguranță. Trebuie să ne fie foarte clar că Rishi Sunak nu va mai avea niciun cuvânt de spus în partid, având în vedere că, încă de acum 6 săptămâni, când a convocat alegerile, multe voci conservatoare de la Londra au fost nemulțumite. Ei știau că vor pierde alegerile, dar voiau în continuare să tragă mâța de coadă. Sperau ca Sunak să convoace mai târziu alegerile,