Ucraina respinge speculațiile privind o negociere cu premierul ungar pentru un armistițiu de Crăciun

Kievul a susținut miercuri că nu a vorbit cu premierul maghiar despre o încetare a focului de Crăciun.
Ucraina a afirmat miercuri că nu a „discutat” cu Viktor Orban despre o posibilă încetare a focului de Crăciun cu Rusia, precum şi despre un schimb important de prizonieri, respingând afirmaţiile premierului ungar conform cărora preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „a respins” această idee.
„Ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina. Şi ca întotdeauna Ungaria nu a informat (Ucraina, n.red.) cu privire la schimburile sale cu Moscova”, a afirmat Dmitro Lytvyne, un consilier al preşedinţiei ucrainene, într-un mesaj scris adresat presei.
Viktor Orban a declarat că Volodimir Zelenski a refuzat o ofertă de a opri ostilităţile cu Rusia în perioada sărbătorilor
Premierul ungar Viktor Orban, care prezidează Consiliul UE până la sfârşitul lunii decembrie, a declarat miercuri că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat o ofertă de a opri ostilităţile cu Rusia în perioada sărbătorilor.
„Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb mare de prizonieri. Este trist că preşedintele @ZelenskyyUa le-a respins şi exclus în mod clar astăzi. Am făcut ce am putut!”, a scris Viktor Orban pe reţeaua de socializare X, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News