Andrei Marga: Distrugerea „constituțională” a democrației – 60m.ro
Anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, opera unui „președinte” care nu a înțeles Constituția nici la capătul mandatului, și apărarea erorii de către tot felul de propagandiști, arată cum democrația poate fi distrusă de decidenți prost pregătiți și puși pe căpătuială, asistați de locotenenții lor.
Cum se știe, o democrație poate fi afectată de război, catastrofe naturale, răscoale, etc., dar subminarea ei cu mijloace ale dreptului este dovada neînțelegerii modernității. Așa ceva frizează înapoierea. Din nefericire pentru Romania, „autoritățile” ei au decis în 6 decembrie 2024 anihilarea democrației cu mijloace juridice.
Acest fapt amintește de o situație rar luată în seamă cu gravitatea necesară, deși este cheia deslușirii a ceea ce s-a petrecut: o măsluire a dreptului (constituțional, administrativ, penal etc.) este folosită pentru a împiedica ascensiunea rivalilor politici, fie și cu prețul unei distrugeri pe scară mare. În definitiv, la ce asistăm când personalități incomode, dar inovative sunt condamnate în zilele noastre de către instanțe care dau soluții evident comandate de sus? La ce asistăm când se mobilizează orice, în diferite țări, împotriva candidaților care resping clișeele greșite ale Europei bruxelleze de azi? La ce asistăm în mobilizarea din România împotriva unei alternative la scufundarea țării prin decizii eronate?
Pentru cine cunoaște câtuși de puțin dezbaterile privind orientarea Europei ultimelor decenii, este clar că, din păcate, justiția nu mai este legată la ochi, că dreptatea nu mai este neapărat preocuparea magistraților, destui devenind unelte ale unor cauze moarte, dar bănoase (detaliat A. Marga, Justiția și valorile, Meteor, București, 2019). Nu există însă vreun motiv de a accepta situația, căci de soarta dreptății în justiție atârnă aproape toate celelalte valori, încât adevărul se cuvine spus.
Primul care a apelat conștient la posibilitatea de a distruge democrația cu mijloacele dreptului nu poate fi citat cu plăcere, dar nu poate fi nici ocolit: Adolf Hitler. Din nefericire, el revine, chiar și nemărturisit, în decizii din zilele noastre. El revine chiar la unii care, declarativ, sunt la distanță de vederile sale.
Când spun aceasta, pot invoca multe, dar rămân acum doar la un fapt. Anume, situația din Germania anilor treizeci era economic, social, politic grea, încât nevoia de schimbare de regim era percepută larg de populație. Până și ofițeri ai armatei aflați sub jurământ nu-și mai ascundeau nemulțumirea. În septembrie 1930, a avut loc, cum se știe, procesul intentat unor ofițeri care au manifestat contra regimului. Adolf Hitler a dorit să fie martor, iar instanța a acceptat. Spre uimirea celor din jur, pe atunci tocmai alesul Führer al național-socialismului a venit la tribunal fără a fi acompaniat de obișnuite manifestări în stradă și gata să abordeze situația în termenii dreptului. El și-a spus părerea despre cum s-a ajuns la situația în care militari sub jurământ se ocupă de schimbarea de regim și a exclus „mijloacele ilegale” de acțiune, ca nefiind necesare pentru a se ajunge la „Al Treilea Reich”. Teza sa era aceasta: „Constituția prescrie numai terenul luptei,
