Un fost ministru de Externe olandez va fi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu

Un fost ministru de Externe olandez va fi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a anunțat vineri numirea fostului ministru de externe al Olandei, Sigrid Kaag, în funcția de emisar ONU pentru Orientul Mijlociu, potrivit unui purtător de cuvânt al organizației, transmite Reuters.

Sigrid Kaag își va continua, de asemenea, activitatea în calitate de coordonator senior al ONU pentru ajutor umanitar și reconstrucție în Gaza, a precizat Farhan Haq, purtătorul de cuvânt adjunct al ONU.

„Numirea doamnei Kaag ca emisar pentru Orientul Mijlociu este una temporară, în timp ce domnul Guterres continuă să caute un succesor permanent pentru Tor Wennesland, care a renunțat la funcție la sfârșitul anului trecut, după patru ani de mandat”, a explicat Haq.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…