UE promite mai mult de 2% la Apărare dacă Trump nu pornește un război comercial cu Bruxelles-ul

UE promite mai mult de 2% la Apărare dacă Trump nu pornește un război comercial cu Bruxelles-ul

Uniunea Europeană încearcă să găsească un echilibru între consolidarea apărării proprii și evitarea unui război comercial cu Statele Unite, pe fondul unor tensiuni economice și politice ce amenință stabilitatea economică globală.

Vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu strategia industrială, Stéphane Séjourné, a declarat luni că UE intenționează să-l convingă pe Donald Trump să investească mai mult în apărarea europeană, însă în schimbul angajamentului de a nu declanșa un conflict comercial cu blocul comunitar.

Într-un interviu pentru France Inter, oficialul european a subliniat faptul că Europa nu poate construi o apărare puternică în timp ce se află în mijlocul unui război comercial cu Statele Unite. „Nu putem avea un război comercial și, în același timp, să construim Europa apărării,” a spus Séjourné, explicând că, în prezent, este esențial ca Uniunea Europeană să își întărească garanțiile de securitate, în completarea NATO, fără a fi subminată de conflicte economice externe.

Șeful strategiei industriale din cadrul CE a subliniat dificultatea de a majora bugetele naționale pentru apărare, ținând cont de alte provocări economice. „Bugetele naționale nu sunt capabile să majoreze bugetul apărării la 3% din PIB peste tot,” a adăugat acesta, referindu-se la nivelul de cheltuieli în domeniul apărării, un obiectiv ambițios stabilit de NATO.

Mai mult, Séjourné a avertizat că, în absența unui acord cu Trump, Uniunea Europeană nu va putea organiza eficient ajutorul oferit Ucrainei, în special pe frontul estic, în contextul conflictului din Ucraina. „Nu ne vom putea organiza eficient, în special pe frontul estic, dacă avem și un război comercial care ne costă enorm,” a declarat oficialul european, subliniind impactul economic pe care un astfel de conflict l-ar putea avea asupra resurselor destinate securității regionale.

În ceea ce privește răspunsul Uniunii Europene la eventualele măsuri economice ale administrației Trump, Séjourné a abordat cu prudență posibilitatea unor represalii comerciale. „Există două strategii posibile, o abordare ofensivă sau una defensivă,” a explicat el. Totuși, acesta a avertizat că, indiferent de măsurile adoptate, europenii vor plăti un preț economic semnificativ. „Putem avea un răspuns cu privire la taxele vamale, dar europenii vor plăti pentru asta,” a mai spus acesta, oferind exemplul companiilor europene care depind de piese de schimb importate de la Boeing.

În ciuda acestor provocări, oficialul european a adăugat că UE trebuie să rămână „ofensivă” și chiar „radicală”, dacă va fi necesar, pentru a proteja interesele economice ale regiunii. De asemenea, a menționat o abordare „defensivă” care ar presupune redirecționarea unor achiziții comerciale la nivel global, menționând ca exemplu posibilitatea de a suspenda achizițiile de gaz natural lichefiat (GNL) din Azerbaidjan în favoarea importurilor din Statele Unite.

În ciuda încercărilor de a evita o confruntare directă cu Trump, Uniunea Europeană rămâne precaută în ceea ce privește politica comercială a noii administrații americane. Teresa Ribera, vicepreședinta Comisiei Europene pentru o tranziție curată, echitabilă și competitivă, a subliniat la rândul său că blocul comunitar preferă să evite confruntările directe și să rămână deschis pentru o relație bazată pe cooperare. „Este important să subliniem că vom rămâne mereu deschiși și fericiți să construim relații bazate pe cooperare.

 » Mai mult…