Preşedintele conservator al Finlandei, precizări despre implicarea lui Trump în războiul din Ucraina

Preşedintele conservator al Finlandei, precizări despre implicarea lui Trump în războiul din Ucraina

Preşedintele conservator al Finlandei, Alexander Stubb, s-a declarat miercuri, la Davos, „mai degrabă optimist” cu privire la eventuale negocieri de pace asupra Ucrainei angajate de preşedintele american Donald Trump şi a estimat că acesta va ieşi „învingător”, informează AFP și Agerpres.

„Sunt mai degrabă optimist, pentru că Trump are nevoie să iasă învingător şi eu cred că el va fi”, a declarat Stubb în timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, întrebat cu privire la rezultatul eventualelor negocieri pe care le-ar lansa noul preşedinte american.

Donald Trump a declarat marţi că este în discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a adăugat că „foarte curând” va discuta şi cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a găsi o soluţie la conflictul declanşat de invazia rusă asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

„Acesta este un dosar complicat şi eu nu invidiez administraţia Trump dacă vrea să ajungă la un acord într-o perioadă situată între trei şi şase luni”, a declarat Alexander Stubb, cu referire la ambiţia preşedintelui american, care afirmase iniţial că poate rezolva conflictul în 24 de ore.

Şeful statului finlandez consideră „important să fie convinşi Donald Trump şi administraţia lui, care vor negocia acordul, dar şi China, care poate influenţa Rusia, că cele trei principii-cheie rămân independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială” ale Ucrainei.

„Acest din urmă punct este cel mai complicat, recunosc, însă eu nu cred că ar trebui să se cedeze asupra acestui subiect”, a continuat Stubb.

„Punctul de plecare pentru noi este: nu poate fi pace fără Ucraina şi nu poate fi pace fără Europa”, a mai declarat preşedintele finlandez, european convins şi apărător al unei linii intransigente faţă de Moscova.

Nu trebuie de asemenea „să ne pomenim într-o situaţie în care, la şase luni după încheierea unui acord, cei care au permis un asemenea acord să fie acuzaţi că au vândut Ucraina”, a avertizat el.

Finlanda, care are o frontieră de aproape 1.300 de km cu Rusia, a aderat la NATO pe 4 aprilie 2024, în special ca urmare a declanşării invaziei ruse asupra Ucrainei, punând astfel capăt deceniilor sale de neutralitate.

 » Mai mult…