Rețeaua electrică de partid de la Buzău – 60m.ro

Așezat în cotul Carpaților, cu întinse câmpii inundate de soare și bătute de vânturi, județul de proveniență al premierului Marcel Ciolacu pare să fi devenit în ultimii ani raiul producătorilor de energie regenerabilă. Firme din Cehia, Olanda, Anglia, Franța și Israel investesc aici sute de milioane de euro pentru a transforma terenurile fertile, destinate altădată agriculturii, în câmpuri cu eoliene și panouri solare. Înainte să vină străinii, terenul a fost pregătit de afaceriștii locali – oameni cu conexiuni în armată, servicii, telecomunicații, administrație și companiile energetice de stat. Cureaua de transmisie pare să fi fost PSD, principalul partid de guvernământ, condus acum de Ciolacu.
Împrejurimile municipiului Buzău sunt înțesate cu asemenea proiecte, unele deja construite, altele în curs de dezvoltare.
Rețeta de succes a „băieților deștepți” din energie este simplă: concesionează sau închiriază la prețuri de nimic sute de hectare de terenuri, le scot din circuitul agricol, obțin avize de mediu și alte aprobări necesare de la instituțiile publice, apoi vând proiectele către marile companii din energie. Rezultă profituri de milioane de euro. Cei mai norocoși „investitori” locali obțin și fonduri nerambursabile UE înainte de a ceda afacerile către giganții energetici.
La finalul lui 2024 au lucrat și Transelectrica și Guvernul pentru Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, care construiește lângă Buzău (comuna Stâlpu) două centrale fotovoltaice pentru care a primit fonduri nerambursabile UE de 22,4 milioane de euro.
Centralele au fost vândute încă din faza de proiect către Premier Energy, compania care a preluat afacerile din România ale cehilor de la CEZ. Pentru ca fotovoltaicele lui Ciolacu să se poată conecta la rețeaua națională de transport, au fost investite alte 56,7 de milioane de euro – bani de la UE, stat și Transelectrica.
Lângă Buzău s-a creat un adevărat nod de rețea, cu motivația oficială că acesta va prelua energia produsă de viitoarele reactoare 3-4 de la Cernavodă și de eolienele din Dobrogea, pentru a o transporta către restul țării. În comunele din jurul Buzăului, apar însă fotovoltaice și eoliene ca ciupercile după ploaie. Afacerile răsar în special în apropierea rețelei de transport, la care se înțeapă noii producători de energie.
Rețeta lui Mihai Cristian Ciolacu a fost aplicată cu succes în 2013 pe o parcelă învecinată de 10 hectare, de oamenii de afaceri Gheorghe Manole și Vasile Domente. Al doilea ar fi unchiul lui Sebastian Ghiță – patronul postului România TV, fost deputat PSD de Prahova și actual fugar în Serbia din cauza unor anchete penale privind infracțiuni de corupție. Afacerea a fost preluată recent de Engie România.
Manole și Domente sunt implicați în alte două proiecte, Derzelas Eolian și Gebeleizis Eolian – denumite după două zeități care se confundă la un moment dat în panteonul dacic. Prima societate este controlată acum de Cătălin Marinescu – fost șef al ANCOM.
Omega Eolian Project este un alt proiect al celor doi, estimat la circa 100 de milioane de euro. În afacere a intrat, la un moment dat,