Silviu Oancea (AUR): Protejarea fermierilor printr-o lege care să garanteze un preț minim pentru lapte

img_2682-1.jpg

Deputatul AUR, Silviu Oancea, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele devastatoare ale importurilor de lapte la preț de dumping asupra fermierilor români. Acesta susține necesitatea unei legi care să stabilească un preț minim pe litrul de lapte la fermă, pentru a preveni falimentul producătorilor locali și pentru a proteja industria autohtonă.

„Laptele de import intră pe piața românească la prețuri nerealist de mici, sub costul real de producție, doar pentru ca marile corporații să-și rezolve problemele de supraproducție din alte țări. Această practică distruge concurența și împinge fermierii români spre colaps,” avertizează deputatul AUR.

Pentru a contracara acest fenomen, Silviu Oancea propune stabilirea unui preț minim atât pentru laptele produs intern, cât și pentru cel importat, asigurând astfel echitate pe piață și supraviețuirea fermierilor români. „Dacă nu luăm măsuri urgente, producătorii noștri vor fi eliminați, iar România va deveni dependentă de importuri. Trebuie să acționăm acum pentru a preveni acest dezastru,” a subliniat el.

În viziunea deputatului AUR, susținerea fermierilor autohtoni trebuie să fie o prioritate națională. „Avem nevoie de politici agricole care să protejeze economia locală, să asigure un trai decent producătorilor noștri și să mențină România ca un actor important pe piața agroalimentară,” a încheiat Silviu Oancea.