Marii câștigători ai premiilor Grammy 2025. Beyoncé, Kendrick Lamar și Chappell Roan, pe covorul roșu

Marii câștigători ai premiilor Grammy 2025. Beyoncé, Kendrick Lamar și Chappell Roan, pe covorul roșu

Beyoncé a triumfat duminică seară la gala premiilor Grammy, câștigând pentru prima dată în cariera sa premiul pentru albumul anului cu „Cowboy Carter”. Artista deține deja recordul pentru cele mai multe premii Grammy câștigate – 35 la număr. Cu toate acestea, marele trofeu îi „scăpase” până acum de patru ori, însă de data aceasta, a reușit să se impună în fața unor artiști precum Taylor Swift și Billie Eilish.

Vizibil emoționată, Beyoncé a urcat pe scenă și a declarat că se simte „foarte împlinită și onorată”, subliniind că a fost un drum lung până la această victorie. Taylor Swift a fost cea care i-a înmânat și premiul pentru cel mai bun album country.

La primirea premiului, Beyoncé a dedicat victoria sa lui Linda Martell, o pionieră a muzicii country pentru artiștii de culoare. „Sper să continuăm să deschidem uși și să mergem mai departe”, a spus artista.

Beyonce a concurat la această categorie cu marea sa rivală, Taylor Swift, care a câştigat acest premiu de patru ori. Swift a fost nominalizată pentru albumul „The Tortured Poets Department”. De asemenea, la această categorie au mai fost nominalizate discurile „Short n’ Sweet” (Sabrina Carpenter), „Brat” (Charli XCX), „Hit Me Hard and Soft” (Billie Eilish), „The Rise and Fall of a Midwest Princess” (Chappell Roan), Andre 3000 („New Blue Sun”) şi Jacob Collier („Djesse Vol. 4”).

Rapperul Kendrick Lamar a câștigat premiile pentru cântecul anului și înregistrarea anului cu piesa „Not Like Us”, un hit ce a marcat disputa sa cu Drake. Lamar a dedicat premiul orașului său natal, Los Angeles, care a fost distrus de incendii devastatoare.

Cântăreața Chappell Roan, cunoscută pentru melodia „Pink Pony Club”, a fost desemnată cel mai bun artist nou. În discursul său, ea a atras atenția asupra problemelor financiare cu care se confruntă mulți muzicieni, solicitând caselor de discuri să asigure o remunerație decentă și beneficii medicale pentru artiști.

Shakira a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album pop latino cu cel de-al doisprezecelea său album de studio, „Las mujeres ya no lloran”, învingându-i pe alţi muzicieni de talia braziliencei Anitta sau a portoricanului Luis Fonsi.

Lady Gaga a fost una dintre numeroasele artiste care și-au exprimat sprijinul pentru comunitatea LGBTQ+, după ce președintele Trump a emis ordine executive care înfierează diversitatea, echitatea și incluziunea în instituțiile guvernamentale, precum și un ordin care recunoaște doar două sexe – masculin și feminin.

„Vreau doar să spun în această seară că persoanele trans nu sunt invizibile”, a declarat ea în timp ce accepta premiul pentru cea mai bună interpretare pop duo/grup alături de Bruno Mars, pentru duetul lor „Die With A Smile”.

„Persoanele trans merită iubire, comunitatea queer merită să fie susținută. Muzica înseamnă iubire. Vă mulțumesc.”

Evenimentul din acest an a avut și o latură umanitară, fiind organizat parțial ca strângere de fonduri pentru victimele incendiilor de vegetație care au devastat California.

 » Mai mult…