Canalul Panama și Noile Drumuri ale Mătăsii. Liderii chinezi, revoltați după ce Panama dă semne că cedează presiunilor SUA

China a reacționat vehement vineri, acuzând Statele Unite de „coerciție” după ce Panama a decis să nu reînnoiască un acord esențial de infrastructură cu Beijingul, ca urmare a presiunilor exercitate de Washington, care a amenințat cu măsuri drastice privind controlul asupra Canalului Panama.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Beijingul „se opune ferm tentativelor SUA de a discredita și submina cooperarea în cadrul Noilor Drumuri ale Mătăsii prin mijloace de presiune și coerciție”.
Inițiativa Noilor Drumuri ale Mătăsii reprezintă strategia-cheie de politică externă a președintelui Xi Jinping care are ca obiectiv consolidarea legăturilor Chinei cu statele din regiune și dincolo de aceasta, prin construirea de drumuri, căi ferate, aeroporturi, centrale electrice și alte infrastructuri strategice. Deși programul a dus la finalizarea unor proiecte de amploare, a ridicat și semne de întrebare legate de îndatorarea țărilor partenere și de impactul asupra mediului.
Decizia guvernului panamez de a renunța la parteneriatul cu Beijingul este privită ca un gest de concesie față de Washington, după ce secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a avertizat pe președintele panamez José Raúl Mulino că țara sa trebuie să reducă influența chineză asupra zonei canalului sau riscă represalii din partea SUA.
Cu toate acestea, Mulino a respins presiunile administrației americane privind statutul canalului, considerat un punct vital pentru comerțul global. Miercuri, liderul de la Panama a respins categoric o declarație emisă de Departamentul de Stat al SUA, care susținea că ar fi fost încheiat un acord ce ar permite trecerea gratuită a navelor militare americane prin canal. „Această afirmație se bazează pe un fals. Și acest lucru este intolerabil”, a afirmat Mulino.
„E absurd să achităm taxe pentru o zonă pe care suntem obligați să o protejăm”
Întrebat ulterior despre aceste declarații, Marco Rubio a precizat că discuțiile cu oficialii panamezi au fost clare și că „respectă faptul că Panama trebuie să urmeze procedurile și legile sale interne”. Totuși, Rubio a menționat că SUA are o obligație prin tratat de a proteja Canalul Panama în caz de atac, iar acest angajament trebuie asigurat de forțele armate americane, în special de Marina SUA. „Este absurd să plătim taxe de tranzit pentru o zonă pe care suntem obligați să o protejăm în caz de conflict”, a adăugat senatorul american.
În pofida poziției ferme exprimate de Mulino, analiștii consideră că Panama ar putea accepta un compromis privind operarea canalului. În prezent, gestionarea infrastructurii pe ambele maluri ale canalului este asigurată de compania Hutchison Ports, cu sediul în Hong Kong, care a primit în urmă cu 25 de ani o prelungire a contractului fără licitație. În Panama este în curs un audit privind legalitatea acestui acord, ceea ce ar putea conduce la organizarea unei noi licitații.
Între timp, seceta prelungită a redus nivelul apei în canal, încetinind tranzitul navelor și generând noi critici din partea fostului președinte Donald Trump. Totuși, aceste întârzieri nu au legătură cu prezența Chinei în regiune.