Cornel Nistorescu: Reținerea huliganică a unui candidat – 60m.ro

Cornel Nistorescu: Reținerea huliganică a unui candidat – 60m.ro

Lucrare demonstrativă, instrumentată, de praf în ochi pentru a-l putea scoate din scenă pe Călin Georgescu. Cei conectați și lipiți la putere și la statul paralel știau deja cîteva detalii.

„Eu ce știu din surse că în maxim o săptămână, 10 zile, vor apărea probe, filmări, înregistrări cu el și declarații ale unor oameni care au declarat că au cheltuit bani la înțelegere cu el și probe că instigă la violență, legionarism și antisemitism. Acum să vedem dacă este și adevărat. Eu abia aștept să scăpăm de omul ăsta, pentru că noi am avut într-adevăr președinți necredincioși sau am avut președinți de alte religii, cum a fost Iohannis, dar noi n-am avut președinte demonizat, asta e mult mai grav. Încă mai am încredere în procurori și în instituțiile statului că nu vor lăsa un om ca ăsta să devină președinte” , zicea Gigi Becali, marți seara la o televiziune. Deja era în temă. Parcă  aflase de o comandă. Parcă era și el în joc. Măcar candidat. Măcar figurant.

Miercuri, pe șest, adică pe surse, adică orchestrat, televiziunile au aflat că se va petrece un eveniment important. Patruzeci și șapte de percheziții au început de  dimineață. Apoi Călin Georgescu a fost reținut în trafic. Pus la zid. Umilit. Băgat în sperieți. Invalid și luat pe sus. Cu orice preț pentru eliminarea lui din cursa  electorală.

Cum?  În trafic, ca Alina Bica, ca preotul Ciprian Mega, ca traficanții de droguri, ca urmăriții internațional, membrii bandelor criminale sau ca un ucigaș  în serie.
De  către cine? De un personaj mai îndoielnic decît reținutul.  De procurorul Marius Iacob! Proverbial din cazul Elodia. Un executant fidel.

La al cui  ordin? Oricum, venit de undeva mai de sus decît locul  său de muncă. Și cu aprobare. Poate chiar din afară.

De ce?

În plină campanie electorală, pe seama celui mai votat candidat în încercarea anulată din 2024.

Cu ce acuză? Evident altele.

„ – Inițierea sau constituirea unui organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup
– Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste
ambele din art 3 și 5 din OUG 31/2002
– Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații, art 6 din LG 157/2018” (conform  G4Media)

Cînd? În ziua în care, șchiopătînd, chemînd lumea la o demonstrație, cînd venea de la o recuperare și  își pregătea  candidatura pentru a doua oară la președinția României.

Unde este președintele interimar al României, apărătorul statului de drept?

Asta înseamnă că sigur  era la curent cu pregătirea operațiunii,  dar  s-a temut să  nu-i fie pusă în cîrcă.

(text în curs de redactare)

Ora 17.00 Parchetul General a transmis un comunicat despre acuzaţii:

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus,

 » Mai mult…