George Simion: „Sunt ordine străine pentru deturnarea alegerilor. Rețeaua Soros are deja candidatul!” – 60m.ro

George Simion: „Sunt ordine străine pentru deturnarea alegerilor. Rețeaua Soros are deja candidatul!” – 60m.ro

Liderul suvernaiștilor români lansează un atac la adresa statului paralel și a rețelei Soros din România, despre care spune că și-a pregătit deja „învingătorul” pentru alegerile din mai.

„Candidatura lui Călin Georgescu se va depune vineri, a fost amânată de actualele probleme geopolitice și de mesajele de la partenerii externi. Sistemul încearcă să îl elimine pe Călin Georgescu. Mâine și poimâine voi fi în Polonia, dar vineri vin în țară, iar la ora 16 vom depune dosarul de candidatură. Vor încerca să facă multe chestii. Procurorul general Florența instrumentează dosarele care îl vizează pe Georgescu. Ne așteptăm la acțiuni de compromitere și sabotaj, nu am informații concrete, dar vor veni piedici de natură penală pentru a bloca candidatura lui Georgescu. Ne vom opune, trăim într-o dictatură, lovitura de stat de pe 6 decembrie 2024 a arătat acest lucru.

Georgescu – singurul candidat la prezidențiale din partea suveraniștilor

Noi îl sprijinim pe Călin Georgescu, el este singurul candidat al suveraniștilor din România. Nu suntem ageamii să nu luăm în calcul orice obstacol care vine de la actuala conducere dictatorială a României, care va lupta împotriva lui Călin Georgescu. Se va încerca fabricarea unui dosar de ofițer colaborator, dar și varianta scoaterii din cursă prin respingerea de către CCR a candidaturii. Noi nu avem altă candidatură decât cea a domnului Georgescu. Sistemul își împinge proprii oameni. E pregătit ca viitor președinte Nicușor Dan, iar scoaterea din cursă a lui Georgescu va facilita o eventuală victorie a lui Dan.

Sunt schimbări de la o zi la alta și trebuie să fim pregătiți pentru orice. Sunt unul dintre vicepreședinții Conservatorilor europeni. Vom avea întâlniri si cu Georgia Meloni. Vom cere ajutor extern pentru a opri această lovitură de stat. Îmi scriu oamenii mesaje de mulțumire pentru mitingul din Piața Victoriei. Au fost mulți oameni acolo. Alte mitinguri nu mai fac, oamenii s-au sigur. Am asigurat cadrul pașnic pentru ca oamenii să își manifeste nemulțumirea prin instrumente democratice. Instrumentele mediatice ale puterii au făcut totul ca să minimizeze amploarea mitingului suveranist. O reporteriță s-a dat drept membru AUR și întreba „când să vină la sediu ca să ia banii de miting”. Sunt mari înscenări! Nimeni din piață nu a fost plătit ca să vină acolo, dar se încearcă o compromitere a noastră în ochii publicului. Românii nu mai sunt așa ușor de păcălit. Sistemul folosește aceleași tehnici de manipulare din 1989 și1990. Ei se așteaptă ca românii să fie așa de ușor de păcălit. Lumea a mai călătorit în străinătate, avem și rețele sociale. Am mai văzut scenete de genul „Dragă Stolo”!

De exemplu, am fost sunat de un număr, la care răspunde un reporter, și spunea că e membru AUR și întreba unde să ducă semnăturile pentru Simion. La RTV chiar au arătat un fel de formular de sprijin pentru mine. Au vrut să inducă ideea că Georgescu nu are sprijin. El are destulă experiență, a ocupat acele funcții, dar vor să stârnească îndoiala în rândul oamenilor.

 » Mai mult…