Reuters: Macron, în colimatorul Moscovei după ce a declarat că Rusia reprezintă o amenințare la adresa Europei

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost supus joi unui adevărat linşaj mediatic din partea Moscovei, unde diverşi oficiali şi parlamentari l-au atacat pentru declaraţia sa din urmă cu o zi potrivit căreia Rusia reprezintă o ameninţare la adresa Europei, avertizând că astfel de discuţii ar putea conduce Occidentul spre abisul unui nou război mondial, comentează Reuters.
Invazia Rusiei în Ucraina a declanşat cea mai mare confruntare dintre Occident şi Rusia de la criza rachetelor cubaneze din 1962, iar atât Kremlinul, cât şi Casa Albă au declarat că unii paşi greşiţi riscă să ducă la cel de-al Treilea Război Mondial.
Avansul forţelor ruse în Ucraina în 2024, schimbarea cu 180% a politicii SUA de către Donald Trump în raport cu Ucraina şi Rusia şi solicitarea acestuia de a se ajunge cât mai rapid la un acord pentru încheierea războiului (chiar şi prin capitularea Ucrainei) au stârnit temeri în rândul liderilor europeni că Washingtonul întoarce spatele Europei.
Macron a declarat miercuri, într-un discurs adresat naţiunii, că Rusia este „o ameninţare pentru Franţa şi Europa”, că războiul din Ucraina este deja un „conflict global” şi că va iniţia o dezbatere privind extinderea umbrelei nucleare franceze către aliaţii din Europa.
„O astfel de analiză eronată conduce la erori fatale”, l-a apostrofat Konstantin Kosacev, un senator rus de top, potrivit căruia Macron a confundat reacţia Rusiei la extinderea NATO cu o anumită „agresivitate naturală a Rusiei”, potrivit RIA Novosti.
„Macron impune în mod maniacal cetăţenilor săi, aliaţilor şi întregii lumi un concept complet fals despre ceea ce se întâmplă: Vin ruşii! Astfel de concluzii false şi sugestii false duc spre abis”, susţine Kosacev într-un mesaj postat pe Telegram.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, l-a comparat pe Macron cu personajul Ole Lukoje „din basmele lui Hans Christian Andersen”, o creatură misterioasă şi mitică a lui Moş Ene care îi adoarme pe copii şi care, în funcţie de cât de buni sau răi au fost, le arată diverse vise.
„În fiecare zi lansează fel de fel de declaraţii care nu au nimic de-a face cu realitatea şi care le contrazic pe cele anterioare. Este un povestitor”, a afirmat Zaharova, citată de agenţia de presă de stat RIA.
Rusia şi SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume, cu peste 5.000 de focoase nucleare fiecare, urmate de China, cu aproximativ 500, şi apoi Franţa, cu 290, şi Marea Britanie, cu 225, potrivit Federaţiei oamenilor de ştiinţă americani.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev – văzut pe vremuri drept un modernizator şi care acum încearcă să se impună în faţa celor mai înverşunaţi „uli” ai Kremlinului – l-a ridiculizat pe preşedintele francez, numindu-l „Micronul” ce nu reprezintă nicio ameninţare.
Oficialii ruşi susţin că retorica dură a lui Macron, a prim-ministrului britanic Keir Starmer şi a altor puteri europene din ultimele zile pur şi simplu nu are la bază o forţă militară solidă,