Ioan-Aurel Pop: „Anglo-americanii vor ca toți oamenii să fie otova, să folosească doar engleza, să mănânce hamburgeri și să poarte blugi!” – 60m.ro
„Inventarea” națiunilor: Prelegere fără mănuși a academicianului Ioan-Aurel Pop
Astăzi, într-un timp tot mai tulbure, în care rapacitatea omului și războaiele declanșate în numele ei ne-au bulversat pacea și armonia, n-ar fi deloc rău să înțelegem câteva dintre cele mai importante noțiuni în numele cărora s-au zidit țări și culturi, apartenențe și disocieri belicoase, realizări întru progres, ori amare tipare ale dezumanizării.
Unul dintre termenii-cheie ai acțiunilor oamenilor din ultimele două milenii este „națiune”, cuvânt cu încărcătură extraordinară. Cum au evoluat conotațiile acestui termen – de la nationes (lb. latină), la națiune -, ne lămurește reputatul istoric Ioan-Aurel Pop: „Națiunile moderne au invadat spațiul public din Europa Centrală și de Sud-Est în secolul al XIX-lea, numit și secolul naționalităților. Atunci s-a văzut că imperiile din regiune, chiar și cele care păreau emergente, erau coloși cu picioare de lut, că strângerea cu hapca a unor popoare și populații cu o anumită conștiință de sine (identitate) nu conduce la stabilitate, ci, dimpotrivă, la nesiguranță și la conflicte. Imperiile despre care vorbesc erau cel habsburgic, cel otoman, cel țarist (rusesc) și cel german, toate trecute prin variate avataruri, din Evul Mediu și până în secolul menționat. Eșecul lor era vizibil peste tot, fapt pentru care s-au și prăbușit.”
Trei continente, sute de nationes, un singur imperiu
Odată deschisă cutia Pandorei, să încercăm să deosebim relele de fragila speranță: „Aglutinarea politică a neamurilor este o realitate veche, venită demult, din dorința de dominare, de cucerire, de îmbogățire, de supunere a unora care erau diferiți de cei ce se voiau stăpânitori. Modelul cel mai cunoscut de superputere pentru europeni a fost Imperiul Roman, întins pe trei continente și format din sute de triburi, popoare și populații antice. Imperiul Roman a fost, fără îndoială, un stat înglobant, o încercare de globalizare a lumii cunoscute din secolele I-V d. Hr. Aceste multe etnii, diferite de romanii propriu-ziși (de italici, de latinii originari din Latium), erau numite nationes, termenul având pe atunci și un sens peiorativ, după cum avea și termenul de barbar (acesta însemnând la origine, în grecește, de neînțeles, care bolborosește, străin, straniu). Istoria cuvântului națiune începe, așadar, în antichitate și a suferit, de-a lungul timpului, o serie de schimbări de sens. Dar din aceste înțelesuri variate nu a lipsit niciodată în întregime etnicitatea, componenta de rudenie (inițial, poate, doar de sânge) și nici limba.”
Timpul etnogenezelor
Garda sus! „Să nu uităm că, în Biblie, popoarele/neamurile sunt numite limbi, fiindcă principalul element deosebitor dintre acestea era considerat limba. Și este firesc să fi fost așa: primul lucru ciudat care sare în ochi la un contact cu celălalt, cu vecinul, cu inamicul este limba. Dacă nu te poți înțelege, cel de lângă tine devine străinul, iar marcarea apăsată a deosebirii o dă limba. Alteritatea se poate exprima prin mijloace variate, de la veșminte până la alimentație, dar limba a fost mereu un element principal. În Evul Mediu, unitatea cea veche a imperiului s-a frânt pe provincii și apoi pe nuclee mult mai mici.
