Andrei Marga: Puterea politică a fost preluată de găşti, pluralismul este aservit unui cartel, democrația e înlocuită cu prostocrație – 60m.ro
„Două concepte relativ noi schimbă optica asupra societății moderne, după ce aceasta a suferit schimbări adânci. Multă vreme, această societate a alimentat discuția privind ce este de făcut pentru a evita nedreptatea, exploatarea, înstrăinarea, represiunea, dictatura și alte anomalii sociale. Beletristica, științele sociale și conflictele politice din ultimele secole sunt probă. Acum, odată cu tema „rezilienței”, accentul decisiv trece pe rezistența persoanelor, comunităților și instituțiilor la lovituri și afectări și pe refacerea după acestea. Orientarea capătă acum accent, într-un fel, defensiv”, scrie, în Cotidianul, profesorul Andrei Marga.
„Anomiile statelor, practic afectarea sau lovirea unor oameni de către alți oameni, de la condiționări și manipulări, la interdicții, încarcerări și suprimarea vieții lor prin violențe, este azi reținută sub termenul de „distopie”. Cuvântul desemnează de la originile sale grecești situația în care ceva nu este în starea normală. Doi dintre gânditorii modernității – Jeremy Bentham, într-un demers de organizare „rațională” a vieții bisericii și a enoriașilor (Church-of-Englandism and Its Catechism Examined, 1818), și John Stuart Mill (England and Ireland, 1868), într-unul pentru a face avantajoase ambelor părți relațiile celor două comunități – au consacrat distopia cu semnificația de „guvernare rea (bad gouvernment)”. Distopia ne spune în fond că societatea modernă, sigură odinioară de sine, devine conștientă că viitorul este cu riscuri, deschis și suscită îngrijorare.
Istoricii literaturii, sensibili la ceea ce se trăiește azi, ne amintesc tot mai mult tradiția literaturii distopice. Mary Shelley (The Last Man, 1826) a creionat o lume lovită de pandemie, care sacrifică socializarea și duce la dispariția oamenilor. E. M. Forster (The Machine Stops, 1909), a ironizat înlocuirea naturaleței relațiilor cu divinizarea tehnicii, iar Virginia Woolf (1915) a lansat motivul „viitorul este întunecat”. Howard P. Lovecraft a readus în atenție ideea lui Oswald Spengler a declinului Vestului și a scris (în The Call of Cthulhu, 1926), că înaintarea cunoașterii nu exclude coborârea întunericului printre oameni. Iar această diagnoză a fost adusă în actualitate cu forța literaturii de către Michel Houellebeck. Romancierul (detaliat în A. Marga, Profunzimea artei, Libris, Brașov, 2020) a captat cel mai profund, literar vorbind, dezarticularea conștiinței de sine a umanității.
În anii interbelici, literatura distopică a captat aspecte politice ale modernității. Aldous Huxley (Brave New World, 1932) a făcut temă din controlul individului de către stat prin suscitarea iluziei că trăiește fericit. George Orwell (Nineteen Eighty-Four, 1949) a descris literar procedurile de control asupra cetățenilor ale unui regim rezultat din premisele politice ale acelor ani, pe care l-a prezentat ca alternativă grotescă a vieții generațiilor viitoare. În experiențele personajului literar principal, Winston, realitatea o determină „Marele Frate”, „Partidul”, ministerele care exercită guvernarea – „ministerul adevărului”, „ministerul păcii”, „ministerul iubirii”, „ministerul abundenței”, însărcinate cu producerea de „miniadevăr, minipace, miniiubire, minimăabundență”. Regimul configurat în jurul acestora merge până la a schimba limbajul – prin eliminarea formulărilor care exprimă dorințe sincere,
