Ucraina pierde aproape tot Kurskul. A meritat incursiunea în teritorul rusesc? (analiză Reuters)

Agenția Reuters a făcut o analiză a incursiunii armatei ucrainene în Kursk atât din punctul de vedere al celor care au luptat acolo, cât și din acela al oficialilor care au încercat să explice logica ocupării unui teritoriu rusesc.
Când Mariia Pankova a vorbit ultima oară cu prietenul ei apropiat Pavlo, în decembrie, nu știa că acesta făcea parte din trupele ucrainene care luptau în regiunea rusă Kursk.
A aflat câteva zile mai târziu, când un camarad i-a spus că Pavlo Humeniuk, 24 de ani, inginer de luptă în Brigada 47 Magura, dispăruse pe 6 decembrie, lângă satul Novoivanivka din Kursk.
Au trecut aproape patru luni fără nicio veste despre soarta lui Pavlo. Pankova, care a vorbit cu familia acestuia, își continuă căutările pe Telegram și Facebook, sperând să afle dacă mai este în viață.
Pankova, 25 de ani, crede că prețul incursiunii riscante a Ucrainei în Rusia a fost prea mare. Mulți alții din Ucraina împărtășesc acest sentiment, mai ales după ce trupele s-au retras din cea mai mare parte a Kurskului, în urma unor lupte intense.
„Nu sunt sigură că a meritat,” spune ea, cu lacrimi mari curgându-i pe obraji, cu gândul la prietenul ei dispărut, cu care împărtășea pasiunea pentru drumețiile montane în Ucraina.
„Nu suntem invadatori. Avem nevoie doar să ne luăm înapoi teritoriile, nu și pe cele rusești.”
Într-un răspuns pentru Reuters, Statul Major al forțelor armate ucrainene a declarat că ofensiva a avut ca scop punerea de presiune pe Moscova, distragerea trupelor ruse de pe alte fronturi și prevenirea atacurilor transfrontaliere asupra regiunilor ucrainene învecinate.
Operațiunea „a atins majoritatea obiectivelor sale”, potrivit Statului Major ucrainean
Atacul Ucrainei asupra Kurskului, declanșat în august, a surprins atât Rusia, cât și lumea. A fost cea mai amplă incursiune pe teritoriul suveran al Rusiei de la invazia nazistă din 1941.
Soldații ucraineni au intrat în regiunea Kursk aproape fără opoziție și au cucerit rapid aproximativ 1.376 kilometri pătrați de teritoriu rus. Dar, lipsiți de efective suficiente, într-un timp scurt controlul Kievului s-a redus la o fâșie îngustă.
Ucraina a desfășurat unele dintre cele mai bune trupe de asalt, dar efectivele au fost insuficiente pentru a menține un teritoriu mai vast.
„Încă de la început, logistica a fost extrem de complicată, deoarece am obținut suficientă adâncime, dar nu și suficientă lățime pentru a ne consolida pozițiile,” explică Serhiy Rakhmanin, deputat ucrainean în comisia pentru securitate și apărare.
Rusia a avut din start un avantaj numeric pe frontul din Kursk. Însă situația a devenit critică la finalul anului trecut, când Moscova a trimis unități de elită și forțe de drone, sprijinite de militari nord-coreeni. Aceștia au strâns lațul în jurul flancurilor ucrainene și au avansat până la raza de acțiune a unui drum vital pentru aprovizionare, potrivit unor surse militare ucrainene.
„Nu doar că și-au mărit efectivele împotriva noastră, dar și-au îmbunătățit și calitatea trupelor,” spune Rakhmanin.