Cutremur extrem de puternic în Myanmar. S-a resimţit până în China, provocând panică și în Thailanda. UPDATE: „Numeroase victime” și clădiri prăbușite – VIDEO

Un cutremur foarte puternic s-a produs în Myanmar.
UPDATE:
Un important spital din Naypyidaw, capitala Myanmarului, tratează „numeroase victime”, după puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,7 care a lovit vineri centrul ţării, în timp ce în capitala Thailandei, Bangkok, o clădire cu 30 de etaje aflată în construcţie s-a prăbuşit, un om pierzându-şi viaţa şi 43 de muncitori fiind daţi dispăruţi, informează Agerpres, citând AFP.
La Naypyidaw, răniţii sunt trataţi într-un perimetru situat în afara unităţii de primiri urgenţă, potrivit AFP.
Surse umanitare de la faţa locului au declarat pentru EFE că multe clădiri s-au prăbuşit în Mandalay, în timp ce un lăcaş de cult s-a prăbuşit în oraşul Taungoo şi 20 de copii au fost prinşi sub dărâmături.
Reuters scrie că cel puţin trei oameni au murit în această ţară după ce o moschee s-a prăbuşit parţial.
„Ne spuneam rugăciunile când a început să se zguduie … Trei oameni au murit pe loc”, a declarat una dintre persoanele care au vorbit cu Reuters din oraşul Taungoo din regiunea Bago.
În oraşul Sagaing, un pod s-a prăbuşit complet, potrivit aceleiaşi surse.
Junta militară din Myanmar a declarat stare de urgenţă în şase regiuni şi a cerut ajutor internaţional.
Mai multe clădiri din Bangkok, afectate
În Bangkok, cutremurul a provocat daune la numeroase clădiri înalte, dar numărul clădirilor afectate nu este cunoscut, potrivit guvernatorului Chadchart Sittipunt, care a transmis populaţiei să fie prudentă.
Oamenii au fugit panicaţi pe stradă, mulţi dintre ei fiind turişti, în halate şi costume de baie, iar apa dintr-o piscină aflată la înălţime dintr-un hotel de lux a dat pe dinafară şi curgea în cascade.
????????????: Unbelievable scene in Bangkok: Earthquake hits while folks swim in a skyscraper pool. Water sloshes like a tidal wave, yet they ride it out! #Bangkok #earthquake pic.twitter.com/FiTIIsXjRO
— WorldsQuant (@WorldsQuant) March 28, 2025
Dinspre autorităţi, informaţiile sunt contradictorii. Iniţial, Reuters a difuzat informaţia că premierul thailandez Paetongtarn Shinawatra a declarat stare de urgenţă în capitala Bangkok, după prăbuşirea clădirii de 30 de etaje, pentru ca ulterior să transmită, citându-l pe vicepremierul thailandez Anutin Charnvirakul, că, deşi situaţia din Bangkok rămâne serioasă, nu a fost declarată stare de urgenţă în capitala thailandeză.
Moment of the 7.7 Magnitude powerful earthquake in Bangkok, Thailand ???????? (28.03.2025) pic.twitter.com/KOLTBVS4ES
— Disaster News (@Top_Disaster) March 28, 2025
Ulterior, primăria metropolei thailandeze a anunţat că Bangkok a fost declarat zonă de dezastru şi că guvernatorul Bangkokului a fost însărcinat cu coordonarea răspunsului la dezastru.
Zguduiturile puternice resimţite în jurul orei locale 13:30 (06:30 GMT) au provocat prăbuşirea acestei clădiri situate în nordul oraşului.
Toate liniile de metrou şi de tren uşor au fost suspendate temporar, potrivit EFE. Departamentul pentru aviaţie civilă a anunţat că toate zborurile dinspre şi spre Bangkok operează normal.
Cutremurul a fost resimţit şi în câteva oraşe din Laosul vecin,