Senatorul AUR Costache Chertif: „Guvernul PSD-PNL-UDMR condamnă la faliment fermele românești de ovine”

Senatorul AUR Costache Chertif trage un semnal de alarmă cu privire la situația gravă în care au fost aruncați fermierii români, în urma deciziei Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de a suspenda exporturile de ovine și caprine din România.
În opinia senatorului, această măsură, luată în urma descoperirii unui focar de pestă a micilor rumegătoare în județul Bihor, reprezintă o lovitură devastatoare pentru mii de crescători de animale. Potrivit acestuia, guvernul condus de Marcel Ciolacu demonstrează din nou lipsa totală de interes față de agricultura românească, lăsând în voia sorții un sector esențial pentru economia națională.
„Suntem în prag de Paște, iar fermierii sunt disperați. În multe zone din țară, sacrificarea și comercializarea mieilor au fost interzise, iar exporturile – singura sursă reală de venit pentru majoritatea crescătorilor – au fost blocate. Unde este Guvernul României? Unde este premierul Ciolacu? La postări pe TikTok și la atacuri politice mărunte! Iar ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în loc să apere interesele fermierilor români, era plecat la Bruxelles, la o întâlnire unde a tăcut mâlc despre criza reală din țară”, a declarat senatorul AUR.
România, care este cel mai mare exportator de ovine și caprine din Uniunea Europeană, a pierdut temporar accesul la piețele din Orientul Mijlociu – o zonă esențială pentru creșterea și sustenabilitatea fermelor autohtone. Chertif acuză dublul standard impus de Comisia Europeană, care „s-a activat brusc și a impus restricții dure României, în timp ce alte state membre nu se confruntă cu aceleași măsuri restrictive atunci când apar focare similare.”
Senatorul AUR avertizează că peste 80% dintre fermele de ovine sunt în pericol de faliment, cu pierderi estimate de fermieri la peste 40% din veniturile anuale. Acesta cere intervenția urgentă a Guvernului pentru a redeschide exporturile și pentru a susține financiar crescătorii afectați de decizie.
„Dacă Guvernul nu ia măsuri imediate, înseamnă că este complice la distrugerea agriculturii românești și la transformarea României într-o colonie alimentară, dependentă de importuri. AUR nu va sta deoparte în fața acestui dezastru. Fermierii români trebuie apărați, nu sacrificați pe altarul intereselor străine”, a concluzionat senatorul Costache Chertif.
