Dan Pavel: Să ne potolim cu antiamericanismul! – 60m.ro

Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie să fac o constatare. Britania cea Mare are 62 de nave, din care doar 25 sunt nave capabile de luptă, DAR are 40 de amirali. Patruzeci, mânca-i-ar nenea! Marea Britanie are mai mulți amirali de rang înalt decât nave de luptă. Personalul marinei regale este estimat undeva la 32.200 de persoane, incluzând rezerviștii. Englezii au 2 portavioane, 6 distrugătoare, 8 fregate, 5 submarine de atac și 4 balistice nucleare, dar vreo două sunt în șantier.
Situația este similară în Franța unde nu se știe numărul exact de amirali, dar se estimează tot în jur de 40. Numărul de nave active capabile de luptă este tot cam pe acolo: 1 portavion, 11 distrugătoare, 11 fregate, 10 submarine, din care vreo două sunt în șantier. Nava și amiralul. Marina franceză se bucură de 37.000 de suflete, activi și rezerviști, plus vreo 7000 de civili în roluri administrative. Navele anti-mină, fluviale, de suport, cercetare și transport militar nu le pun la socoteală pentru că nu poți organiza o linie ofensivă sau o blocadă împotriva flotei rusești cu astfel de nave.
Rusia pune pe tablă 290 de nave de luptă, excluzându-le pe cele din clasele menționate anterior. Cu toate ar ajunge pe la 370. Personalul numără 160.000 de marinari activi, fără rezerviști. Mai are în jur de 5000 de marinari activi în operațiuni de cercetare și salvare, apoi vreo 8000 de rezerviști. Rusia e în plină campanie de recrutare și pregătire de când a început scandalul, așa că numărul ar putea crește semnificativ și repede. Rusia e bandă rulantă de militari, din 2022 încoace, pentru că-i panica mare de război pe mai multe fronturi.
Marina rusă are un portavion neoperațional, aflat în modernizare, și încă unul în stadiul de proiect care nu se pune. Nava Amiral Kuznetsov a avut probleme semnificative de la bun început așa că nu o putem pune pe tabla de joc nici în 2025. Rusia are 4 crucișătoare, 10 distrugătoare, 12 fregate, 83 de corvete, 58 de nave de desant incluzând portelicoptere, 123 nave de patrulare sub diverse prezentări, 12 submarine balistice nucleare, 12 submarine nucleare cu rachete de croazieră, 14 submarine nucleare de atac, 17 submarine diesel de atac, 8 submarine pentru proiecte speciale. Marina rusă mai are în jur de 50 de nave de război în diferite stadii de finalizare. Urma să le recepționeze la sfârșitul lui 2024, dar mă îndoiesc că șantierele le-au livrat pe toate la cheie.
Statele Unite dețin aproximativ 296 de nave capabile de luptă, excluzând navele de litoral, auxiliare și de transport: 11 portavioane, 9 nave de asalt, 2 nave de comandă, 9 crucișătoare, 74 distrugătoare, 3 fregate, 26 de corvete, 3 baze expediționare amfibii, 14 submarine balistice nucleare, 4 submarine nucleare cu rachete de croazieră, 50 de submarine nucleare de atac. Exclud aici și docurile amfibii de care americanii au nevoie pentru suport în teatrele navale de operațiuni.
Discrepanța între varietatea navelor rusești și structura ceva mai ”monolitică” a marinei americane este reprezentată de faptul că rușii joacă mai mult defensiv,