Gheorghe Piperea, moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen – 60m.ro

Gheorghe Piperea, moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen – 60m.ro

O moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene, condusă de președinta Ursula von der Leyen, a fost depusă oficial astăzi, 26 iunie, la președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în conformitate cu articolul 131 din Regulamentul de procedură al Parlamentului, potrivit unui comunicat al partidului AUR.

Inițiată de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, europarlamentar român AUR, afiliat grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), moțiunea a fost semnată de peste o zecime dintre membrii Parlamentului European, adică 74 de europarlamentari, îndeplinind astfel cerințele procedurale.
Aceasta urmează să fie inclusă pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a Conferinței Președinților, programată pentru 2 iulie, și ulterior supusă votului în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, din perioada 7–10 iulie 2025.

„După o pregătire temeinică, atât juridică, cât și politică, am reușit să obțin numărul necesar de semnături pentru depunerea acestei moțiuni. Inițiativa are ca scop apărarea transparenței și asigurarea unui proces democratic real și echitabil. Moțiunea oferă cadrul necesar unei critici constructive și argumentate la adresa președintei Ursula von der Leyen.

Comisia este astfel obligată să răspundă preocupărilor legitime și să-și justifice acțiunile. Această inițiativă a fost posibilă cu sprijinul delegației poloneze din ECR, al mai multor eurodeputați ECR, al întregului grup European Sovereign Nations (ESN), precum și al unor membri din grupul Patrioților și al unor eurodeputați neafiliați (NI). În mod surprinzător, chiar și unii membri ai Partidului Popular European (PPE) au co-semnat moțiunea, semnalând o nemulțumire tot mai mare dincolo de liniile politice tradiționale.” a subliniat Gheorghe Piperea, ECR.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, prin hotărârea din 25 mai 2025 în cauza Stevi – The New York Times (C-689/24), că obligația Comisiei Europene de a asigura transparența este fundamentală. Instanța a constatat că refuzul Comisiei de a pune la dispoziție documentele solicitate, în speță, mesajele text dintre președinta Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, a fost nejustificat, iar motivele invocate de Comisie nu au fost credibile.

Această moțiune pornește de la îngrijorări grave și bine întemeiate cu privire la eșecul constant al Comisiei de a respecta principiile fundamentale ale Uniunii, precum transparența, responsabilitatea, legalitatea și legitimitatea democratică. Cele mai importante temeiuri invocate sunt:

1. Confirmarea judiciară a încălcării transparenței:
În hotărârea sa din 25 mai 2025 în cauza Stevi -The New York Times, Curtea de Justiție a UE a decis că refuzul Comisiei de a permite accesul la mesajele text dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, schimburi esențiale în cadrul negocierilor pentru vaccinurile anti-COVID-19, reprezintă o încălcare a obligațiilor legale de transparență.

2. Interferenta în alegeri naționale:
Utilizarea abuzivă a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) care a influențat rezultatul alegerilor în state membre precum România și Germania constituie o amenințare directă la adresa suveranității naționale și a integrității proceselor democratice.

3. Aplicarea abuzivă a articolului 122 din TFEU pentru programul „Rearmarea Europei”:
Invocarea articolului 122 din Tratatul privind funcționarea UE (TFEU) pentru a justifica inițiativa de apărare „Rearmarea Europei”,

 » Mai mult…