Ciprian Paraschiv: „Austeritatea e doar pentru popor. Pentru ei, sinecurile continuă nestingherite”

Deputatul Ciprian Paraschiv trage un semnal de alarmă: ceea ce a făcut Guvernul Bolojan, cu sprijinul total al PSD, PNL, USR și UDMR, nu este reformă, ci o formă mascată de a lua de la cei mulți pentru a hrăni un aparat politic supradimensionat și corupt.
„Ce am văzut în Parlament este grotesc. Ne-au spus că trebuie să strângem cureaua, că e nevoie de austeritate, dar nu ating niciun privilegiu, nicio funcție de partid, nicio pensie specială. Asta este ipocrizie, nu administrație”, a transmis Paraschiv.
Deputatul suveranist susține că votul împotriva moțiunii de cenzură este o trădare națională, iar singura speranță rămâne o acțiune fermă și constantă din partea opoziției reale – AUR.
„Vom ataca Legea austerității la Curtea Constituțională, vom continua să-i demascăm. Poporul român trebuie să știe cine a votat pentru suferința sa. Și trebuie să-i pedepsească prin vot și prin neuitare. AUR este aici pentru a le apăra drepturile.”
