Ciprian Paraschiv (AUR): „Reconstrucția Broșteniului nu e o opțiune politică, e o obligație morală și națională”

0
521357742_1313787164080203_1175922455830960541_n

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv atrage atenția că statul român nu mai poate invoca scuza lipsei de fonduri sau a birocrației atunci când vine vorba de comunități grav afectate de calamități naturale. Parlamentarii AUR vor propune, în debutul noii sesiuni legislative, un proiect de lege prin care 300 de milioane de lei să fie direcționați către zona Broșteni, recent devastată de inundații.

„Avem un stat care reacționează greu și, din păcate, selectiv. Nu putem lăsa reconstrucția unei comunități întregi în seama donațiilor și a voluntariatului. Este nevoie de intervenție instituțională, organizată și rapidă”, a spus Ciprian Paraschiv.

Proiectul prevede:

  • 200 de milioane de lei sub formă de granturi nerambursabile, pentru reabilitarea locuințelor și a infrastructurii afectate;
  • 100 de milioane de lei prin împrumuturi garantate de stat, acordate prin CEC Bank, destinate firmelor și gospodăriilor care trebuie să-și reia activitatea.

Finanțarea urmează să fie asigurată prin restructurarea programului Anghel Saligny, despre care deputatul afirmă că „a fost utilizat dezechilibrat, cu accent pe criterii politice, nu pe urgențe reale din teritoriu”.

„Nu trebuie să reinventăm roata. Trebuie doar să alocăm corect și echitabil resursele deja existente. Avem instrumentele. Ne trebuie doar voința politică de a le folosi în interesul cetățenilor, nu al rețelelor de partid”, subliniază deputatul AUR.

Ciprian Paraschiv avertizează că, în lipsa unei reacții ferme din partea guvernului, oamenii din Broșteni vor fi expuși unei crize sociale profunde: „Discutăm despre familii care au rămas fără casă, despre copii fără adăpost, despre un risc real de depopulare accelerată a zonei. Nu mai e timp pentru calcule politice.”

Deputatul AUR încheie cu un apel la solidaritate parlamentară: „Sper ca toate partidele să înțeleagă că acest vot nu e despre AUR sau opoziție. Este despre onoare, compasiune și respect față de oameni. Vom vedea cine are curajul să pună interesul public mai presus de interesele de partid.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *