Ion Cristoiu demască manevrele lui Nicușor Dan cu Maia Sandu. ”Nu e solidar cu românii. S-a dus să petreacă în Moldova” – 60m.ro

Ion Cristoiu îl critică dur pe Nicușor Dan. Spune că președintele țării s-a dus să petreacă în Republioca Moldova și nu e solidar cu românii sărăciți.
”Zilele din urmă ne-au adus o premieră, dacă se poate spune, în istoria politicii post-decembriste, și anume vizita privată din weekend a președintelui României, Nicușor Dan, la un festival în Republica Moldova, alături de Maia Sandu, la invitația Maiei Sandu.
Din câte știm noi din politică, din istorie, orice acțiune, chiar și orice vorbă a unui președinte al unei țări are semnificații. În momentul în care ai ajuns președintele României, cam tot ce faci, mă rog, până și în privat, dacă se face public, are semnificație. Are semnificații, de exemplu, dacă nu știu, te duci și pescuiești, chiar dacă-ți place să pescuiești, ai pescuit înainte, acuma te gândești bă, dacă mă duc și pescuiesc, probabil că o să pară ca o publicitate la nu știu cei care pescuiesc.
Am găsit în editorialele mele din Evenimentul zilei. Cred că de prin 95 sau 96 un comentariu de-al meu, intitulat Ion Iliescu face publicitate la berea Ursus. Nu știu, s-au dus la Timișoara, dacă nu mă înșel, și acolo au băut bere Ursus și a lăudat-o și am zis bă, poate că îi place berea Ursus, dar ca președinte, asta e publicitate. Țin minte că am avut și niște contre cu miniștrii sau consilierii domnului Ion Iliescu sau fostului președinte.
Deci orice gest, mai ales când are loc în afara țării, mă rog, hai să spunem vizite private la Vaslui, acolo unde ne-am dus împreună cu tovarășa de viață nu știu, să vedem pe mama soacră și să o ajutăm să pună, să culeagă castraveți. Na interesant, nu știu. Dar să te duci în Republica Moldova să treci granița într-o vizită privată, invitat de președintele țării respective la un festival, am putea să spunem s-a dus și deja prezența sa arată o prețuire adusă culturii populare din Republica Moldova. Asta este semnificația.
Am găsit în editorialele mele din Evenimentul zilei. Cred că de prin 95 sau 96 un comentariu de-al meu, intitulat Ion Iliescu face publicitate la berea Ursus. Nu știu, s-au dus la Timișoara, dacă nu mă înșel, și acolo au băut bere Ursus și a lăudat-o și am zis bă, poate că îi place berea Ursus, dar ca președinte, asta e publicitate. Țin minte că am avut și niște contre cu miniștrii sau consilierii domnului Ion Iliescu sau fostului președinte.
Deci orice gest, mai ales când are loc în afara țării, mă rog, hai să spunem vizite private la Vaslui, acolo unde ne-am dus împreună cu tovarășa de viață nu știu, să vedem pe mama soacră și să o ajutăm să pună, să culeagă castraveți. Na interesant, nu știu. Dar să te duci în Republica Moldova să treci granița într-o vizită privată, invitat de președintele țării respective la un festival, am putea să spunem s-a dus și deja prezența sa arată o prețuire adusă culturii populare din Republica Moldova.