Dan Puric: Am ajuns să fim amețiți de drogul noilor ideologii, anesteziați de „fericirea” unei lumi fără de Dumnezeu – 60m.ro
„Se spune că de pe Crucea pe care era răstignit, Iisus vedea cu ultimile-i zvâcniri de viață pământească două lucruri, care pentru lumea de atunci păreau a fi eterne: fortăreața romană Antonia și Templul Iudaic. Și totuși, ele aveau să dispară cu timpul, sub nisipul neiertător al istoriei. Dar nu și privirea ETERNITĂȚII, care pentru o clipă le-a învăluit. Și poate de aceea, după 1714 ani, bătrânul domnitor al Tării Românești, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, avea să vadă din locul execuției sale publice și a copiilor lui, aranjată de sultan să fie tocmai de ziua Adormirii Maicii Domnului, ca un afront adus întregii Creștinătăți, și în același timp, chiar de ziua lui de naștere, când împlinea 60 de ani, să fie ca o suliță înfiptă în inima lui de OM, avea să vadă ALTCEVA. Vedea bătrânul domn al Țării Românești, asemenea Mântuitorului Iisus, țintuit pe cruce, tot niște lucruri care și atunci, în vremea aceea cumplit de tragică pentru condiția umană păreau eterne. Vedea pe sultanul Ahmed al III-lea, pe sângerosul lui vizir și, mai ales, pe Marile Puteri ale lumii din vremea aceea, Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Republica Venetia, Imperiul Țarist, înghesuite toate într-un chioșc, adică într-o lojă oficială, din care să poată urmări, excitați de curiozități sangvinice, sinistrul spectacol”, scrie, pe activenews.ro, maestrul Dan Puric.
„Și mai vedea bătrânul domnitor si mulțimea aia adusă și strânsă la ordin, spre a vedea puterea nemăsurată a stăpânului lor, sultanul. Dar toți aceștia nu aveau de unde să știe că, de dincolo de ei, bătrânul domnitor valah VEDEA ceea ce niciunul dintre ei nu putea să vadă. Vedea Chipul lui Iisus, care la rândul Lui îl privea. Și de aceea, spre mirarea tuturor, a putut întoarce atât de firesc spatele istoriei, adresându-se fiilor săi cu aceea putere pe care numai sfinții o au în fața morții: „Iar toate avuțiile și tot ce-am avut, am pierdut!… Să nu ne pierdem SUFLETELE!… Stați tare și bărbătește, dragii mei!… Să nu băgați seama la moarte! Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, cât a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nu vă clintiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta!”. Și spunându-le aceastea, cei din loja oficiala, Marile Puteri, sultanul, vizirul sângeros, care ordonase totul, precum și mulțimea imensă venită să asiste la cumplitul supliciu, nu au putut vedea cu ochii lor lumești, cum bătrânul domnitor român, își luase fiii, ca să se arunce în ABSOLUTUL credinței neamului lui și astfel să devină ICOANĂ!
Dar noi astăzi, popor român, ridicat oare a câta oară în istoria noastră pe cruce, ce vedem? Speriați de supliciu, la care am fost supuși cu același cinism ca și înainte, cu ochii paralizați de frica mai Marilor Lumii, rămași parcă la fel, cu aceeași privire impasibilă în chioșcul ăla făcut de sultan, nu vedem decât cu ochii lumești interesul strict personal, alergând laș și fără scrupule după oportunități de moment, omorându-ne trecutul demn al neamului,
