Rodica Constantinescu (senator AUR): „Guvernul Bolojan alege dictatul și austeritatea. Românii au nevoie de soluții, nu de abuzuri!”

Senatoarea AUR, Rodica Constantinescu, critică dur modul abuziv în care Guvernul Bolojan a impus cinci pachete legislative prin angajarea răspunderii, fără consultare publică și fără vot în Parlament.
„Este un moment de maximă gravitate pentru democrația românească. În loc să respecte Constituția și să vină în fața Parlamentului cu dezbateri reale, guvernul a ales să dicteze legi după bunul plac. Practic, românii sunt lipsiți de dreptul fundamental de a fi reprezentați. Parlamentul a fost redus la o anexă formală, iar acest lucru este intolerabil într-un stat de drept”, a declarat senatoarea Rodica Constantinescu.
Parlamentara subliniază că măsurile fiscale adoptate sufocă firmele românești și îngenunchează clasa de mijloc: „În loc să fie sprijiniți antreprenorii, aceștia sunt împovărați cu taxe, în timp ce multinaționalele continuă să beneficieze de privilegii. Transportatorii, micii întreprinzători, profesioniștii independenți sunt toți loviți de aceste măsuri. Economia națională este pusă în pericol.”
Rodica Constantinescu atrage atenția și asupra efectelor dramatice în domeniul sănătății: „Reducerea investigațiilor medicale decontate, limitarea accesului la medicamente și retragerea tratamentelor ieftine de pe piață îi condamnă pe români la suferință. Este de neacceptat ca pacienții să fie sacrificați doar pentru ca guvernul să mimeze economii la buget.”
„Prin cele patru moțiuni de cenzură depuse, AUR cere demisia imediată a Guvernului Bolojan. România are nevoie de transparență, de respect pentru instituții și de soluții reale pentru cetățeni, nu de abuzuri și austeritate impusă cu forța”, a concluzionat senatoarea AUR.
