Cristina-Emanuela Dascălu: „Profesorii din România sunt abandonați de stat. Educația nu mai e o prioritate, ci un slogan electoral”

Deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu susține concluziile unei analize recente publicate de Edupedu.ro, potrivit căreia România nu încurajează angajarea de profesori specializați sau de asistenți pentru cadrele didactice, iar sprijinul oferit învățătorilor și profesorilor este aproape inexistent. Parlamentarul consideră că această realitate este dovada unei lipse cronice de viziune și interes din partea celor care conduc România, care se laudă cu „reforme”, dar lasă sistemul de învățământ să se degradeze an de an.
„Datele sunt clare – alte țări europene au implementat mai multe programe de sprijin pentru profesori, în timp ce România a raportat o singură măsură în ultimii ani. Asta arată că nu avem o strategie reală, ci doar vorbe frumoase în campanie. Cum vrem performanță, dacă profesorii sunt singuri în clasă, fără materiale, fără ajutor, fără respect?”, a transmis Dascălu într-o postare publică.
Deputata atrage atenția că profesia de profesor rămâne cel mai important factor în reușita elevilor, iar neglijarea formării cadrelor didactice și lipsa sprijinului concret afectează direct rezultatele copiilor români, care se află printre cele mai slabe din Europa la testele internaționale.
„Un profesor motivat și sprijinit poate schimba destine. Dar statul român i-a întors spatele. Profesorii sunt obosiți, umiliți și subplătiți, iar elevii simt primii consecințele”, spune deputata AUR.
Cristina-Emanuela Dascălu susține că Ministerul Educației și Guvernul tratează cu superficialitate problemele reale din școli, preferând să adopte măsuri birocratice în locul reformelor de fond. Ea acuză lipsa de finanțare pentru programe de mentorat, absența materialelor educaționale moderne și refuzul autorităților de a introduce asistenți de profesor sau consilieri educaționali acolo unde sunt necesari.
„România are nevoie de o reformă adevărată a educației, făcută de oameni care înțeleg sala de clasă, nu de funcționari rupți de realitate. Atâta timp cât deciziile sunt luate din birouri, de oameni care n-au intrat de ani de zile într-o școală publică, nu vom progresa”, a mai declarat Dascălu.
Parlamentarul propune și câteva soluții concrete:
– crearea unui program național de asistenți pentru profesori,
– finanțarea consistentă a formării continue și a mentoratului,
– oferirea de autonomie școlilor în utilizarea resurselor,
– stabilirea unor obiective clare de performanță educațională la nivel național.
„Educația nu trebuie să fie o promisiune electorală, ci o prioritate națională. Copiii noștri merită profesori respectați, sprijiniți și plătiți corect. Fără ei, nu există viitor”, a conchis deputata Cristina-Emanuela Dascălu.
