Deputatul Daniel Ciornei susține apelul lui George Simion: „Un ministru al Apărării cu studii inventate trebuie să plece! Moșteanu nu mai are ce căuta în fruntea Armatei României”

0
WhatsApp Image 2025-05-19 at 10.21.33

Deputatul AUR Daniel Ciornei se alătură apelului lansat de președintele partidului, George Simion, prin care se cere demisia ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, după ce s-a descoperit că acesta și-a trecut în CV studii inexistente și diplome obținute mult mai târziu decât a declarat.

„Sunt pe deplin de acord cu poziția președintelui George Simion. Onoarea, respectul și corectitudinea sunt valori fundamentale pentru un militar și pentru oricine conduce Armata României. Un ministru care și-a falsificat biografia nu poate vorbi credibil despre aceste valori. Moșteanu trebuie să demisioneze imediat”, a declarat deputatul Daniel Ciornei.

Potrivit documentelor făcute publice, Ionuț Moșteanu a trecut în actele oficiale că a absolvit Universitatea Athenaeum din București, specializarea Management, în perioada 1996–2000. Însă universitatea a confirmat că nu l-a avut niciodată student și că respectiva specializare nici nu exista în acei ani.

„Este o situație extrem de gravă. Vorbim despre un om care a ocupat funcții importante în stat, inclusiv în Guvernul României, pe baza unor minciuni. Nu putem vorbi despre onoare militară când ministrul care ar trebui să o reprezinte a falsificat date în documente publice”, a spus Ciornei.

Deputatul AUR atrage atenția că Moșteanu și-a modificat de mai multe ori CV-ul, încercând să acopere diferența dintre perioada declarată și momentul real al obținerii diplomei, în 2015, de la Universitatea Bioterra. „E o jonglerie tipică pentru cei care s-au obișnuit să urce în funcții fără merit, doar prin disimulare. Asta este esența imposturii din actuala clasă politică”, a adăugat parlamentarul.

Daniel Ciornei susține că poziția AUR este clară: oamenii care conduc instituțiile statului trebuie să fie onești, competenți și demni. „AUR a demonstrat că nu tolerează minciuna și impostura. Mesajul transmis de George Simion este corect și necesar: un ministru cu studii inventate nu are ce căuta în fruntea Armatei României. Dacă mai are un dram de respect față de țară și față de uniforma militară, Ionuț Moșteanu trebuie să plece acum”, a conchis deputatul Daniel Ciornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *